AcasăStiri RegionaleParteneriat istoric între administraţiile spitalelor din Bucureşti şi Paris

Parteneriat istoric între administraţiile spitalelor din Bucureşti şi Paris

ASSMB

ASSMBASSMB

Cele 19 spitale bucureştene şi 38 de spitale din capitala Franţei pot acum iniţia schimburi de experienţă, de bune practici şi de personal şi vor putea derula proiecte comune de formare profesională şi de cercetare

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi Assistance Publique – Hopitaux de Paris (AP-HP) au semnat, în premieră, un Acord-cadru de cooperare internaţională, care deschide calea unui parteneriat deschis şi direct între cele 19 spitale din cadrul ASSMB şi cele 38 de spitale universitare administrate de AP-HP.

Documentul, care marchează un moment istoric în relaţiile dintre comunităţile medicale din cele două capitale, a fost semnat de Oana SIVACHE, director general adjunct al ASSMB, şi Florence VEBER, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale din cadrul AP-HP.

Acordul-cadru menţionează faptul că două instituţii au interese comune şi obiective ştiinţifice, academice şi profesionale similare, care vizează excelenţa în domeniul asistenţei medicale.

În acest context, cele două instituţii îşi exprimă intenţia de a stabili şi dezvolta proiecte de colaborare în domeniile îngrijirii medicale, cercetării clinice, formării profesionale şi managementului spitalicesc.

Concret, ASSMB şi AP-HP vor promova intens schimburile de bune practici şi de personal între spitalele pe care le administrează, în special în domenii precum chirugia generală, activitatea de transplant, hematologia, adictologia, oncologia pediatrică şi pentru adulţi.

Acordul anunţat astăzi a fost precedat de semnarea, la sfârşitul săptămânii trecute, a unui acord de cooperare între Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca, administrat de ASSMB, şi AP-HP, având în vedere şi colaborarea de tradiţie care există de mai mulţi ani între spitalul bucureştean şi Spitalul Charles-Foix din Paris.

Sub coordonarea Dr. Amina LAHLOU, care conduce secţiile de Geriatrie şi de Boli Neurodegenerative din cadrul Spitalului Charles-Foix, la Spitalul Sf. Luca s-a finalizat recent, cu succes, proiectul internaţional „Îmbunătăţirea calităţii îngrijirii pacienţilor cu patologii cronice”.

The post Parteneriat istoric între administraţiile spitalelor din Bucureşti şi Paris appeared first on News Bucuresti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks