AcasăPoliticaPartidul Forţa Dreptei, echipă mandatată să poarte discuţii pentru constituirea alianţei de...

Partidul Forţa Dreptei, echipă mandatată să poarte discuţii pentru constituirea alianţei de centru-dreapta

Partidul Forţa Dreptei anunţă că a desemnat o echipă care este mandatată să poarte discuţii cu toţi posibilii parteneri pentru constituirea alianţei de centru-dreapta, în perspectiva scrutinelor care vor avea loc în anul 2024. Din cadrul echipei Forţa Dreptei fac parte vicepreşedinţii partidului Violeta Alexandru, Ionel Dancă, Adrian Oros, Antonel Tănase şi secretarul general, George Ionescu.

„Biroul Politic Naţional al Forţa Dreptei salută disponibilitatea exprimată de partide politice democratice din Opoziţie de a constitui o alianţă de centru-dreapta în perspectiva anului electoral 2024. În acord cu strategia politică adoptată în Conferinţa Naţională a Forţa Dreptei, consecvent ideii de a pune bazele unei alternative solide de centru-dreapta menită a se contrapune cu succes blocului retrograd PSD – PNL, Biroul Politic Naţional al partidului a decis desemnarea unei echipe mandatate să poarte discuţii aprofundate cu toţi posibilii parteneri pentru constituirea alianţei de centru-dreapta”, a informat, marţi, formaţiunea politică, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, din cadrul echipei Forţa Dreptei fac parte vicepreşedinţii partidului Violeta Alexandru, Ionel Dancă, Adrian Oros, Antonel Tănase şi secretarul general, George Ionescu.

 

Articolul Partidul Forţa Dreptei, echipă mandatată să poarte discuţii pentru constituirea alianţei de centru-dreapta apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks