Formaţiunea islamistă conservatoare a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) îşi lansează marţi campania oficială pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 14 mai, transmite dpa, notează Agerpres.
Opoziţia şi-a început deja campaniile electorale.
După 20 de ani la putere (prim-ministru din 2003 până în 2014, apoi şef al statului), Erdogan, în vârstă de 69 de ani, are de data aceasta un contracandidat la preşedinţie creditat de sondaje cu şanse reale: Kemal Kilicdaroglu (74 de ani), liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), de centru-stânga, susţinut de o alianţă de şase partide.
Partidul Democrat al Poporului (HDP, pro-kurd) nu şi-a desemnat un candidat, ceea ce indică un sprijin indirect pentru Kilicdaroglu.
Contextul este dificil pentru actuala putere, după seria de cutremure catastrofale declanşată în 6 februarie în sudul Turciei şi urmată de acuzaţii de gestionare defectuoasă a crizei. Mai mult, turcii sunt afectaţi de o inflaţie anuală de 50%.
Dacă niciunul din candidaţi nu obţine majoritatea simplă în primul tur de scrutin, va urma un balotaj în 28 mai.
Pe listele electorale sunt înscrişi circa 60,9 milioane de cetăţeni în Turcia şi alţi aproximativ 3,3 milioane în străinătate. Diaspora va putea vota începând din 27 aprilie.
sursa – AGERPRES
Articolul Partidul lui Erdogan lansează campania oficială pentru alegeri apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro