AcasăPoliticaPartidul REPER își alege noua conducere la Cluj-Napoca

Partidul REPER își alege noua conducere la Cluj-Napoca

Partidul REPER – Reînnoim Proiectul European al României își alege liderii și structurile de conducere centrale, în cadrul Adunării Generale a Membrilor, organizate sâmbătă, 30 august, la Cluj-Napoca.

Evenimentul va reuni membri din țară și diaspora și marchează o nouă etapă pentru REPER, un partid care aduce în prim-plan reprezentarea egală a femeilor și bărbaților în politică și investiția în generațiile viitoare.

Agenda include mesaje din partea invitaților speciali, prezentarea unei moțiuni programatice și un panel dedicat implementării Garanției pentru Copii și a Garanției pentru Tineri. Printre vorbitori se numără Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Roxana Dumitrache, politologă și activistă feministă, Prof. Dr. în filosofie Ciprian Mihali, Emil Moise, profesor de filosofie și activist pentru drepturile copilului, Norbert Iuonas, președintele Uniunii Civice a Tinerilor Romi din România.

În REPER, conducerea națională este aleasă prin regulile: șase poziții din Biroul Național sunt rezervate femeilor și șase bărbaților, iar cel puțin o membră și un membru vor proveni din organizația de tineret REPER Youth.

Candidații înscriși pentru președinția partidului sunt Camelia Sălcudean și Octavian-Alexandru Berceanu. De asemenea, vor fi desemnați nouă reprezentanți regionali, precum și structurile de integritate ale partidului, Comisia de Cenzori și Comisia de Arbitraj.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks