Pârtiile de la Harghita Mădăraş, singurele din judeţ unde se mai poate schia

0
150

Pârtiile de schi din staţiunea Harghita Mădăraş sunt singurele pe care se mai poate schia în judeţul Harghita, sezonul urmând să se închidă în data de 10 aprilie.

Administratorul pârtiilor de schi din zona Harghita Mădăraş, Sipos Zoltan, a declarat, pentru AGERPRES, că stratul de zăpadă de pe pârtii depăşeşte un metru, iar condiţiile de schi sunt bune.

În staţiunea Harghita Mădăraş există mai multe pârtii de schi, cu grade de dificultate diferite, potrivite atât pentru schiorii amatori cât şi pentru cei profesionişti.

Potrivit sursei citate, este ultima săptămână din sezon, care se va închide oficial în data de 10 aprilie, pârtiile din Harghita Mădăraş fiind primele care au deschis sezonul de iarnă, în data de 27 noiembrie a anului trecut.

Sipos Zoltan a precizat că acest sezon a fost unul mai slab şi numărul celor care au venit la schi a fost mai redus, din cauză că elevii nu au avut vacanţă de iarnă.

La rândul său, şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a declarat, pentru AGERPRES, că sunt condiţii excelente de practicare a schiului de tură, pe traseele turistice înzăpezite din zonele înalte ale judeţului.

Acesta a punctat însă că drumeţiile în aceste zone trebuie făcute cu foarte mare grijă, întrucât vremea s-a răcit din nou, stratul de zăpadă este mare şi bate vântul cu intensitate. AGERPRES / (A – autor: Gina Ştefan, editor: Mariuus Frăţilă)

Sursa: AGERPRESS