Cu prilejul comemorării a 34 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989, în zilele de 20, 21 și 22 decembrie 2023 vor fi oficiate mai multe slujbe de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.
Slujba de pomenire a acestor eroi va fi săvârșită inclusiv în Catedrala Patriarhală, precum și în toate bisericile și mănăstirile din cadrul Patriarhiei Române unde se va sluji Sfânta Liturghie în ziua de 22 decembrie 2023, anunță Patriarhia într-un comunicat de presă.
Slujbele de pomenire a eroilor vor fi oficiate astfel:
Miercuri, 20 decembrie 2023:
Popești-Leordeni, la locul unde a fost aruncată cenușa eroilor împușcați la Timișoara și arși la crematoriul din București.
Joi, 21 decembrie 2023:
Cimitirul „Eroilor Revoluției”, ora 10.00.
Piața Universității, ora 12.30.
Sfințirea Monumentului Eroii martiri de la Sala Dalles – 21 Decembrie 1989, ora 13.30.
Vineri, 22 decembrie 2023:
- Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției din Piața Revoluției, ora 09.00.
- Radiodifuziunea Română, ora 10.00.
- Televiziunea Română – Troița (din fața instituției), ora 11.00.
- Televiziunea Română – Troița Parașutiștilor (din curtea instituției), ora 11.30.
- Catedrala Patriarhală, ora 12.00.
- Slujbele de pomenire vor fi mediatizate prin intermediul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.
Articolul Patriarhia Română: Slujbe de pomenire a eroilor Revoluției din decembrie 1989. TVR și Popești-Leordeni, la locul unde a fost aruncată cenușa eroilor împușcați la Timișoara și arși la crematoriul din București apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro