Patriarhia Română consideră că declararea zilelor de 6 ianuarie – Botezul Domnului – Boboteaza şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul ca sărbători legale în care nu se lucrează reprezintă un prilej de a participa, pentru cei care o doresc, la ceremoniile religioase din aceste zile.
‘Dată fiind însemnătatea religioasă a Sărbătorii Botezului Domnului, dar şi implicaţiile de ordin practic pe care le presupune această sărbătoare religioasă, Patriarhia Română a solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului declararea zilei de 6 ianuarie ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Introducerea acestei zile ca sărbătoare legală în care nu se lucrează este un demers în urma căruia cei care doresc să participe la ceremoniile religioase din această zi ar avea toate condiţiile să se manifeste astfel’, informează un comunicat al Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, transmis luni AGERPRES.
BOR menţionează că în mai multe state europene, majoritar ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă între sărbătorile legale nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă.
Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este, conform BOR, şi cinstirea celui care a săvârşit Botezul Domnului, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, potrivit statisticilor Ministerului Afacerilor Interne, aproximativ 2.002.000 români serbându-şi onomastica, în condiţiile în care Ioan este cel mai des întâlnit nume în România.
Pe de altă parte, precizează sursa citată, conform datelor oferite de către Biroul Naţional de Statistică, în anul 2021, în România, erau înregistraţi 642.149 de cetăţeni moldoveni rezidenţi în România.
‘Acestora li se adaugă şi alţi cetăţeni moldoveni care vizitează ţara noastră cu prilejul marilor sărbători religioase, ca de exemplu Praznicul Naşterii Domnului. Întrucât calendarul pe care îl ţin cetăţenii moldoveni este cel de stil vechi, Naşterea Domnului este prăznuită de către aceştia în fiecare an, în ziua de 7 ianuarie. La această dată este sărbătorită Naşterea Domnului şi de către credincioşii aparţinând Vicariatului Ortodox Ucrainean, unitate de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de către credincioşii Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timişoara şi cei ai Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România, culte religioase recunoscute oficial în România, potrivit prevederilor Legii nr. 489/2006 republicată. În acest context, dată fiind importanţa religioasă a zilei de 7 ianuarie, Patriarhia Română a solicitat şi declararea acesteia ca sărbătoare legală în care nu se lucrează’, se arată în comunicatul BOR.
Sursa citată mai informează că ţări majoritar ortodoxe din Europa, precum Belarus, Georgia, Moldova, Rusia, Serbia, Ucraina, au reglementat data de 7 ianuarie ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Patriarhia salută ‘cu bucurie de publicarea în Monitorul oficial a reglementărilor legale prin care zilele de 6 ianuarie – Botezul Domnului – Boboteaza şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul au devenit zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează şi mulţumeşte membrilor Parlamentului şi preşedintelui României care au considerat drept ‘întemeiate’ şi ‘utile’ familiei şi societăţii româneşti argumentele sale.