Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj de solidaritate patriarhului ecumenic şi arhiepiscop al Constantinopolului Bartolomeu I, exprimându-şi durerea faţă de pierderile suferite de Grecia şi Turcia în urma cutremurului produs vineri, potrivit Basilica.ro. ‘Cu profundă durere am aflat despre puternicul cutremur care s-a produs în data de 30 octombrie 2020 în proximitatea coastei provinciei Izmir, fiind raportaţi peste 20 de morţi şi 800 de răniţi. În aceste clipe de încercare, înălţăm rugăciuni către Hristos Cel răstignit şi înviat să odihnească sufletele celor decedaţi, să dăruiască grabnică vindecare celor răniţi şi ajutor tuturor celor care au fost afectaţi de cutremur. Ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu cei afectaţi şi ne rugăm lui Dumnezeu să păzească întreaga lume de cutremure şi alte calamităţi’, se arată în mesajul transmis de Patriarhul Daniel arhiepiscopului Constantinopolului.