Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îşi serbează, sâmbătă, ziua onomastică în cadru restrâns.
‘Sfântul Proroc Daniel, păstor pentru poporul său aflat în exilul babilonian, este ocrotitorul spiritual al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul care conduce Biserica Ortodoxă Română în perioada celei mai extinse răspândiri a românilor pe toate meridianele globului. Onomastica Preafericitului Părinte Daniel este serbată în data de 17 decembrie în cadru restrâns. Sărbătoarea oficială a Preafericirii Sale este 30 septembrie, ziua întronizării ca Patriarh al României’, informează Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.
Potrivit sursei citate, în mod firesc, prorocul Daniel reprezintă o sursă de inspiraţie pentru iniţiativele multiple coordonate de Părintele Patriarh Daniel în folosul românilor de peste hotare şi un mijlocitor către Dumnezeu în ceea ce priveşte reuşita lor.
În cuvântările sale, Patriarhul Daniel a apreciat în mod special faptul că Sfântul Daniel, ‘aflându-se printre străini, ca minoritate, totuşi a păstrat credinţa strămoşească şi a uimit prin înţelepciunea, dar şi prin credinţa sa’, Întâistătătorul BOR îndemnând constant pe românii din diaspora la urmarea acestui model prin păstrarea credinţei şi identităţii naţionale.
Reliefând semnificaţia numelui pe care îl poartă (‘Daniel’ înseamnă în ebraică ‘Dumnezeu este Judecătorul meu’), Patriarhul spune că ‘tot timpul trebuie să avem simţul responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu pentru toate cuvintele, toate faptele, toate gândurile’.
‘De la Botez am avut numele Dan Ilie, iar părintele Cleopa, când am devenit monah, a concentrat cele două nume, Dan şi Ilie, într-unul singur, Daniil – cum spunea dânsul’, evoca, conform Basilica, PF Daniel la onomastica sa din 2017.
Patriarhul Daniel îl cinsteşte ca ocrotitor spiritual atât pe Sfântul Proroc Daniel (17 decembrie), cât şi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie): ‘Ţinem aceste două pomeniri ca pomenirea ocrotitorilor personali, dar şi ca mari rugători pentru Biserica lui Hristos’, a spus anul trecut Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel s-a născut în data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, judeţul Timiş, printre mentorii acestuia numărându-se Arhimandritul Cleopa Ilie, naşul său de călugărie, şi Părintele Dumitru Stăniloae, îndrumătorul său la doctorat.
A intrat în monahism în anul 1987 la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, unde a primit numele monastic de Daniel.
Ca ierarh, a fost pentru puţin timp episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, apoi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei timp de 17 ani, iar din 2007 până în prezent Patriarhul BOR.