AcasăStiri generalePatriarhul Daniel, la aniversarea a 15 ani de la întronizare: Când se...

Patriarhul Daniel, la aniversarea a 15 ani de la întronizare: Când se lucrează în comuniune şi în coresponsabilitate se văd şi rezultate îmbucurătoare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat joi, la aniversarea a 15 ani de la întronizare, că toate realizările din această perioadă au fost realizate împreună cu reprezentanţii Bisericii, cu ajutorul autorităţilor, prin ‘conlucrare şi coresponsabilitate’.

‘Toate aceste realizări sunt făcute împreună. Împreună cu ierarhi membri ai Sfântului Sinod, împreună cu clerul, împreună cu toate instituţiile bisericii noastre, teologice, sociale, culturale, şi cu ajutorul autorităţilor locale şi centrale. Deci această conlucrare şi coresponsabilitate este o notă dominantă a ortodoxiei româneşti. De aceea, atunci când se lucrează în comuniune şi în coresponsabilitate se văd şi rezultate îmbucurătoare. Dar totdeauna noi ne uităm în trecut pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat, dar când ne uităm în prezent şi în viitor la nevoile şi lucrările Bisericii vedem cât mai este de făcut. Sunt o mulţime de activităţi în desfăşurare, dar sunt necesare şi altele noi’, a spus Patriarhul Daniel.

Întâistătătorul BOR a remarcat creşterea demografică a românilor din diaspora.

‘Un lucru care contrastează cu ceea ce se află în România este creşterea demografică a românilor în diaspora. Numărul botezurilor şi cununiilor în diaspora română e mult mai mare, proporţional cu numărul persoanelor, decât în România, pentru că în unele ţări din Occident există condiţii mai favorabile dezvoltării şi ajutorării familiilor. De aceea, o preocupare imediată şi pe termen lung este aceasta a încurajării familiilor pentru a avea copii mai mulţi şi a-i educa în credinţă şi în dragoste faţă de ţară’, a arătat Patriarhul.

PF Daniel a amintit că, graţie bunelor relaţii ale BOR cu toate cultele religioase din ţară, se află în curs de definitivare actul prin care statul italian va oferi un ajutor financiar constant eparhiei româneşti din Italia. ‘Această conlucrare este necesară pentru că se recunoaşte contribuţia românilor la dezvoltarea economică şi socială a Italiei’, a spus Patriarhul.

Totodată înaltul ierarh ortodox a remarcat organizarea continuă a cursurilor de formare, perfecţionare şi evaluare a clerului din ţară şi diaspora.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) aniversează, vineri, 15 ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Daniel.

De la ora 9,00, a fost săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care a fost oficiat un Te Deum.

Cu acest prilej, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Iosif, a omagiat activitatea pastorală şi misionară a PF Daniel din cei 15 ani de patriarhat, amintind, printre altele: înfiinţarea Centrului de Presă Basilica, opera socială şi filantropică, sprijinirea lucrărilor la Catedrala Naţională, înfiinţarea de noi eparhii şi parohii în diaspora, promovarea prezenţei active în organizaţiile internaţionale religioase şi ecumenice şi de pe lângă organismele europene de la Bruxelles.

În continuare, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, s-a desfăşurat un moment festiv în cadrul căruia au fost prezentate mesajele adresate de autorităţile de stat centrale şi locale, de alte instituţii publice.

La eveniment au fost prezenţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai Preşedinţiei, ai altor culte şi ai unor instituţii centrale şi locale, numeroşi credincioşi.

Ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe a avut loc la 30 septembrie 2007.

PF Daniel (Daniel Ciobotea) s-a născut pe 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş.

A absolvit Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970 – 1974). În anul 1979 şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg.

Din anul 1980, a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveţia, unde între anii 1986 şi 1988 a fost şi director adjunct.

La 6 august 1987 a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel. În martie 1990, a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul ‘Lugojanul’. La 1 iulie 1990 a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

A fost ales în funcţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române după decesul Patriarhului Teoctist, la 30 iulie 2007.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks