AcasăStiri generalePatriarhul Daniel, mesaj la început de an universitar: Tinerii au multă nevoie...

Patriarhul Daniel, mesaj la început de an universitar: Tinerii au multă nevoie de sprijinul Familiei, al Şcolii şi al Bisericii, în pandemie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, consideră că tinerii studenţi au mai multă nevoie de sprijinul Familiei, al Şcolii şi al Bisericii pentru a se forma intelectual şi profesional, dar şi spiritual şi cultural, în contextul pandemiei actuale, când se impune adaptarea mijloacelor de predare şi de învăţare la noua situaţie. ‘Într-o societate informaţională şi excesiv tehnologizată există riscul ca educaţia să fie redusă la un proces în care accentul cade aproape exclusiv pe achiziţionarea de informaţii necesare pentru dobândirea unor competenţe şi abilităţi, astfel încât tânărul să fie integrat facil şi sigur într-un sistem de eficienţă practică imediată, dar un sistem tot mai impersonal şi unilateral. Tocmai într-o asemenea situaţie este relevantă valorificarea specificului formativ al educaţiei creştine care nu se rezumă la un orizont pământesc limitat şi efemer, ci este deschisă spre lumina iubirii eterne a lui Hristos, Care a promis: ‘Oricine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’ (Ioan 11, 25)’, afirmă Patriarhul, într-un mesajul transmis cu ocazia începerii noului an universitar 2020-2021. Patriarhul Daniel arată că ‘anul acesta, în mod deosebit, avem datoria de a ne aminti cu recunoştinţă de bunicii şi părinţii noştri, dar şi de învăţătorii şi profesorii noştri, care ne-au educat şi ne-au îndrumat pe calea cunoaşterii ştiinţifice intelectuale, dar şi a valorilor spirituale permanente’. ‘Perioada actuală de pandemie ne învaţă cât de necesară este comunicarea dintre oameni, posibilitatea de a ne întâlni faţă către faţă, de a ne împărtăşi bucuriile şi necazurile, reuşitele sau eşecurile, aşteptările şi aspiraţiile. Acum înţelegem mai bine adevărul credinţei, şi anume că viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, care trebuie apărate şi cultivate pentru a creşte spiritual şi a vieţui social ca oameni liberi şi responsabili, harnici şi darnici’, spune Patriarhul. Întâistătătorul BOR îndeamnă parohiile şi organizaţiile de tineret ale Bisericii ‘să ofere ajutor material şi spiritual studenţilor care provin din familii defavorizate, pentru a urma studiile universitare, spre a aduce bucurie familiei, şcolii şi poporului român. Cu prilejul noului an universitar 2020-2021, Patriarhul Daniel urează tuturor studenţilor şi profesorii din învăţământul universitar şi postuniversitar ‘sănătate, multă bucurie şi mult ajutor’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks