Regele Mihai I a fost un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credinţă puternică pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, afirmă Patriarhul Daniel, într-un mesaj transmis la împlinirea a 100 de ani de la naşterea suveranului.
‘Omagiem astăzi personalitatea luminoasă a Regelui Mihai I al României, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea sa, evidenţiind marile virtuţi care l-au călăuzit de-a lungul întregii sale vieţi: credinţa în Dumnezeu, iubirea faţă de poporul român, răbdarea în suferinţă, demnitatea în comportament şi puterea de-a ierta pe cei ostili. Personalitate istorică marcantă a veacului său, monarh, mareşal al României, veteran al celui de-Al II-lea Război Mondial, eroic în actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I al României a fost, în acelaşi timp, un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credinţă puternică pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, trăind potrivit principiului călăuzitor al Monarhiei Române ‘Nihil sine Deo’ (‘Nimic fără Dumnezeu’)’, a transmis Patriarhul.
Întâistătătorul BOR arată că ‘Regele Mihai a trăit cu discreţie, dar cu intensitate, credinţa ortodoxă în care a fost botezat şi pe care a păstrat-o cu multă grijă în toată viaţa sa, ca fiind cea mai preţioasă comoară primită de la mama sa, Regina Elena, şi de la poporul român evlavios’.
‘Această credinţă l-a ajutat să fie statornic în iubirea sa faţă de poporul român, de Biserică şi de familie. De asemenea, trebuie să menţionăm că, deşi era un creştin ortodox în cuvânt şi faptă, Regele Mihai era, în acelaşi timp, respectuos faţă de alte culte religioase, fiind un om al păcii interetnice şi interreligioase’, a adăugat Patriarhul.
Patriarhul Daniel consideră că ultimul suveran al României va rămâne în memoria poporului român ca ‘o făclie de Înviere în vremuri de răscruce’.
‘Regele Mihai I al României a militat şi a contribuit intens pentru integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, pentru că preţuia mult libertatea şi democraţia. După realizarea acestor deziderate, a rostit o cuvântare în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, în care a spus că ‘lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie’ şi a adresat îndemnul de a cultiva, de asemenea, identitatea şi demnitatea naţională, valori pe care Regele Mihai le-a apărat prin exemplul personal în tot timpul vieţii sale. Prin personalitatea, viaţa şi lucrarea sa, Regele Mihai I al României va rămâne în memoria poporului român o făclie de Înviere în vremuri de răscruce’, se mai arată în mesajul Patriarhului Daniel.