Ziua Naţională a Regalităţii este şi un prilej de a mulţumi lui Dumnezeu pentru faptele luminoase din istoria Casei Regale şi a Ţării noastre, pentru tot ceea ce Monarhia Română a realizat benefic pentru poporul român, a afirmat, marţi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat Custodelui Coroanei române, MS Margareta.
‘Ziua Naţională a Regalităţii este şi un prilej de a mulţumi lui Dumnezeu pentru faptele luminoase din istoria Casei Regale şi a Ţării noastre, pentru tot ceea ce Monarhia Română (1881-1947) a realizat benefic pentru poporul român în plan spiritual, cultural, edilitar, educaţional şi social-filantropic. Şi în acest an, 2022, în ziua de 10 mai, la Catedrala Patriarhală, sunt comemoraţi cu respect şi evlavie Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana’, transmite Patriarhul.
Întâistătătorul BOR urează Familiei Regale ‘felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate’.
‘Cu deosebită bucurie şi stimă, la sărbătoarea Zilei Naţionale a Regalităţii, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate. (…) Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unităţii, libertăţii şi identităţii naţionale, moştenite de la înaintaşi, ca fiind simboluri ale demnităţii poporului român, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni’, a urat PF Daniel.