AcasăPoliticaPatru diplomaţi ruşi, expulzați de Austria

Patru diplomaţi ruşi, expulzați de Austria

austria

Austria expulzează patru diplomaţi ruşi care au acţionat ”într-o manieră incompatibilă cu statutul lor diplomatic”, a anunţat joi Ministerul de Externe austriac, transmit Reuters şi AFP, notează Agerpres.

Expulzarea de diplomaţi este foarte rară în Austria, o ţară neutră tradiţional apropiată de Rusia înaintea începerii invaziei din Ucraina, notează AFP.

”Doi diplomaţi de la ambasada Rusiei au acţionat într-o manieră incompatibilă cu statutul lor diplomatic. De aceea ei au fost declaraţi persoane indezirabile (personae non gratae) în conformitate cu articolul 9 al Convenţiei de la Viena privind Relaţiile Diplomatice”, a indicat MAE austriac într-un comunicat.

Ceilalţi doi diplomaţi lucrează în cadrul Misiunii permanente ruse pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena şi ei au acţionat ”într-o manieră incompatibilă cu acordul dintre Naţiunile Unite şi Austria”.

Cei patru diplomaţi trebuie să părăsească teritoriul austriac până la 8 februarie cel mai târziu. De obicei, sintagma ”activităţi incompatibile cu statutul diplomatic” se referă indirect la acte de spionaj.

Rusia dispune de un important dispozitiv diplomatic în Austria atât la nivel bilateral, cât şi pentru a fi reprezentată la agenţiile ONU de la Viena, precum Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, şi la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Experţii sunt de părere că, de la încheierea războiului rece, Austria, ţară din Europa Centrală cu 9 milioane de locuitori, este un loc privilegiat al spionajului internaţional.

Spre deosebire de Regatul Unit şi de o majoritate a statelor europene, Austria a refuzat în martie 2018 să expulzeze diplomaţi ruşi ca represalii după otrăvirea imputată Kremlinului a fostului spion rus Serghei Skripal, în Anglia.

În august 2020, Viena a expulzat un diplomat rus acuzat de spionaj, o premieră în istoria acestui stat care se consideră o punte între Est şi Vest.

Austria a expulzat în aprilie 2022 încă patru diplomaţi ruşi în cadrul unei reacţii coordonate a ţărilor europene după descoperirea masacrului de la Bucea, suburbie a Kievului devenită un simbol al brutalităţii şi abuzurilor forţelor ruse.

sursa – AGERPRES

Articolul Patru diplomaţi ruşi, expulzați de Austria apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks