PE a votat suplimentarea ajutorului macrofinanciar pentru Republica Moldova cu până la 145 de milioane de euro pentru a ajuta țara să acopere o parte din nevoile sale de finanțare în 2023.
Eurodeputații au aprobat propunerea Comisiei de a acorda guvernului Republicii Moldova sprijinul pentru stabilizarea situației economice a țării, cu 561 voturi pentru, 43 împotrivă și 20 abțineri.
Sprijinul, în valoare totală de 45 de milioane EUR sub formă de granturi și de până la 100 de milioane EUR sub formă de împrumuturi, va fi plătit în două tranșe planificate pentru al treilea și al patrulea trimestru al anului 2023, dacă Republica Moldova îndeplinește anumite condiții. Acestea includ reforme ale sistemului judiciar, asigurarea statului de drept și a luptei împotriva corupției, precum și progrese satisfăcătoare în ceea ce privește punerea în aplicare a unui program macroeconomic al Fondului Monetar Internațional (FMI).
Ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, economia din Republica Moldova s-a diminuat, iar climatul economic incert a afectat negativ investițiile și comerțul din țară. Criza energetică și scăderea consumului gospodăriilor și a investițiilor au pus o presiune suplimentară asupra finanțelor publice ale Republicii Moldova. În plus, creșterea bruscă a prețurilor la energie creează niveluri ridicate ale inflației.
Raportoarea Markéta Gregorová (Verzi/ALE, Cehia) a declarat: „Războiul de agresiune rusesc din Ucraina nu a cruțat pe nimeni și cu siguranță nu Republica Moldova. O combinație nefericită a războiului, a crizei energetice, a inflației uriașe și a scăderii consumului casnic și a investițiilor a erodat finanțele publice și a afectat mijloacele de subzistență ale cetățenilor moldoveni. Pe lângă toate acestea, influența crescândă a Rusiei în această regiune exercită o presiune suplimentară asupra economiei Republicii Moldova. În aceste vremuri dificile de vulnerabilitate economică și politică, trebuie să ajutăm și să sprijinim Republica Moldova.”
Relațiile UE cu Republica Moldova se bazează pe Acordul de Asociere UE-Republica Moldova, inclusiv pe Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare, care asigură o asociere politică mai puternică și o integrare economică între UE și Republica Moldova. Consiliul European din 23 iunie 2022 a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE.
Moldova beneficiază de asistență macrofinanciară în curs care a intrat în vigoare la 18 iulie 2022.
După aprobarea sprijinului de către Consiliul UE, acesta va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE și se va aplica în ziua următoare datei publicării.
Articolul PE aprobă asistență suplimentară în valoare de 145 de milioane EUR pentru Republica Moldova apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro