AcasăStiri generalePercheziţii DNA la Primăria Iaşi (surse)

Percheziţii DNA la Primăria Iaşi (surse)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi în cadrul unui dosar în care se investighează infracţiuni de corupţie săvârşite în anul 2019.

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că una dintre percheziţii se desfăşoară la sediul Primăriei Iaşi.

DNA precizează într-un comunicat transmis AGERPRES că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2019, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

‘Joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale’, se precizează în comunicat.

În cauză, spune sursa citată, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks