Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov într-un dosar privind emiterea unor acte administrative de către autorităţile administrativ – teritoriale.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că percheziţii au loc şi la sediul Primăriei Sectorului 3 din Capitală.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în cursul zilei miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 17 locaţii, situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.
‘Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autorităţile administrativ – teritoriale’ precizează anchetatorii.