Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, la adrese de pe raza municipiilor Vaslui şi Iaşi la persoane bănuite că şi-au însuşit fără drept materiale de construcţii din patrimoniul unui agent economic, pe care le-au vândut ulterior mai ieftin.
Potrivit IPJ Vaslui, duminică, 2 octombrie, peste 40 de poliţişti şi jandarmi au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din municipiile Vaslui şi Iaşi, în urma acţiunii cinci persoane fiind reţinute.
‘În cauza penală în care au fost dispuse percheziţiile, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, din cadrul IPJ Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de de delapidare. În urma efectuării percheziţiilor domiciliare a fost ridicată, în vederea cercetării, suma de 64.000 lei. Totodată, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, pe numele a cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 54 de ani, patru din municipiul Vaslui şi unul din municipiul Iaşi, aceştia fiind conduşi la sediul IPJ Vaslui, pentru cercetări. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, în perioada februarie – august 2022, persoanele cercetate în prezentul dosar penal şi-ar fi însuşit, fără drept, materiale de construcţii din patrimoniul unui agent economic din municipiul Vaslui. Bunurile sustrase erau comercializate la un preţ mai mic decât costul de producţie, la diverşi agenţi economici din ţară, fără documente contabile sau de provenienţă, persoanele cercetate însuşindu-şi, procentual, valorile obţinute prin vânzare’, precizează un comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii IPJ Vaslui.
Prejudiciul cauzat persoanei vătămate este de peste 700.000 lei.
‘Ca urmarea a administrării probatoriului, poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut cei cinci bărbaţi, pentru 24 de ore. Aceştia urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unor măsuri preventive. Ancheta este în curs de desfăşurare, urmând a fi continuate cercetările, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate, recuperării prejudiciului şi dispunerea măsurilor legale’, mai precizează sursa citată.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vaslui şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi de Biroul de Analiză a Informaţiilor Vaslui.