Patru percheziţii au loc vineri în judeţele Alba, Argeş şi Dâmboviţa, la persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, care, folosindu-se de o factură falsă, ar fi încasat peste 70.000 lei de la o societate comercială care intenţiona să achiziţioneze materiale de construcţii.
‘La data de 21 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 4 percheziţii din care una în judeţul Alba, două în judeţul Argeş şi una în judeţul Dâmboviţa, la domiciliile unor persoane bănuite de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată’, se menţionează într-un comunicat transmis AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Potrivit sursei citate, din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în luna mai, cele 4 persoanele vizate de anchetă ar fi postat un anunţ, în numele unei societăţi comerciale din judeţul Giurgiu, oferind, spre vânzare, materiale de construcţii (fier beton).
‘Ulterior, fiind contactaţi de reprezentantul unei societăţi comerciale din municipiul Alba Iulia, ar fi emis o factură falsă, în valoare de 76.846 lei, în numele societăţii din judeţul Giurgiu, cu toate că nu au nicio legătură cu aceasta, iar ulterior ar fi încasat-o, printr-un virament bancar’, mai arată IPJ Alba.
La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba, participă poliţişti din Argeş şi Dâmboviţa, care sunt sprijiniţi de poliţişti din structurile pentru acţiuni speciale din Alba şi Argeş.