AcasăStiri generalePercheziţii în Neamţ şi Suceava la suspecţi de contrabandă cu ţigări; două...

Percheziţii în Neamţ şi Suceava la suspecţi de contrabandă cu ţigări; două persoane reţinute

Două persoane au fost reţinute de poliţişti în urma a 15 percheziţii domiciliare efectuate în Neamţ şi Suceava, la suspecţi de contrabandă cu ţigări, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

‘Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie – noiembrie, cinci persoane, cu vârste între 38 şi 56 ani, din Neamţ, ar fi comercializat ţigarete susceptibile a fi provenite din contrabanda, nemarcate sau marcate necorespunzător. În urma percheziţiilor, au fost descoperiţi şi ridicaţi 31.808 lei, 1.380 euro şi 417.600 ţigarete. De asemenea, a fost descoperit şi un autoturism despre care există bănuiala că ar fi fost folosit la săvârşirea infracţiunilor, fiind indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Suspecţii au fost conduşi la audieri iar doi dintre aceştia, cu vârste de 47, respectiv 56 ani, din Neamţ, au fost reţinuţi pentru 24 ore.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de contrabandă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks