Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână, conform calendarului aprobat prin hotărâre de Guvern.
Alegerile prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea.
Principalele repere ale acestei perioade sunt constituirea Biroului Electoral Central şi desemnarea preşedintelui BEC, depunerea candidaturilor, precum şi rămânerea lor definitivă, începerea campaniei electorale şi desfăşurarea celor două tururi de scrutin.
* Joi, 12 septembrie, vor fi desemnaţi cei cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. Aceştia vor fi aleşi prin tragere la sorţi de către preşedintele ÎCCJ, dintre judecătorii în exerciţiu ai Înaltei Curţi.
În termen de 24 de ore de la învestirea judecătorilor în Biroul Electoral Central, cel mai târziu pe 13 septembrie, este ales preşedintele BEC, prin vot secret.
De asemenea, în termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui BEC, cel mai târziu la data de 14 septembrie, are loc completarea Biroului Electoral Central cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar. Pe 13 octombrie, în Biroul Electoral Central vor fi desemnaţi reprezentanţii formaţiunilor politice care nu sunt reprezentate în Parlament şi care au propus candidaţi;
* Cel mai târziu la data de 28 septembrie are loc comunicarea către Ministerul Afacerilor Externe a localităţilor din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi a numărului acestora;
* Cel mai târziu la data de 5 octombrie, ora 24,00, se vor depune candidaturile la prezidenţiale; vor intra în cursa electorală reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, dar şi candidaţi independenţi. În termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, cel mai târziu la data de 6 octombrie, se vor înainta către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securităţii sau de colaboratori ai acesteia. În termen de 48 de ore de la înregistrarea candidaturilor, cel mai târziu la data de 9 octombrie, are loc aducerea la cunoştinţa publică a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese ale candidaţilor;
* Pe 10 octombrie, candidaturile rămân definitive. Candidaturile şi semnele electorale definitive sunt aduse la cunoştinţa publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central, la sediile birourilor electorale constituite, precum şi prin intermediul mass-media, în ordinea în care au fost depuse;
* În 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor – 12 octombrie, are loc stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot;
* Pe 25 octombrie începe campania electorală;
* Prima zi a votării în străinătate: pe 22 noiembrie, ora 12,00, începe votarea în diaspora, iar la ora 21,00 se încheie;
* În preziua datei alegerilor: 23 noiembrie, ora 7,00, se încheie campania electorală;
* A doua zi a votării în străinătate: 23 noiembrie, ora 7,00, românii din afară îşi exercită dreptul de vot până la ora 21,00;
* În ajunul datei alegerilor, pe 23 noiembrie, între orele 18,00 şi 20,00, se primesc cererile de votare prin intermediul urnei speciale;
* În ziua alegerilor: 24 noiembrie, ora 7,00, românii sunt chemaţi la urne să-şi aleagă preşedintele. Votarea se încheie la ora 21,00. Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de a alege până cel mult la ora 23,59;
*** Al doilea tur de scrutin
* Cel mai târziu la data de 29 noiembrie – aducerea la cunoştinţă publică a numelui celor doi candidaţi care vor participa la al doilea tur de scrutin;
* Cel mai târziu la data de 1 decembrie, se va comunica ordinea de înscriere a candidaţilor şi a semnelor electorale ale acestora în buletinul de vot;
* Pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin;
* Prima zi a votării în străinătate: 6 decembrie, ora 12,00, începe votarea în diaspora şi se încheie la ora 21,00;
* În preziua celui de-al doilea tur de scrutin: 7 decembrie, ora 7,00, se încheie campania electorală;
* A doua zi a votării în străinătate: 7 decembrie, ora 7,00, românii din afară se pot prezenta la vot până la ora 21,00;
* În ţară, românii se pot prezenta la urne pe 8 decembrie. Votarea începe la ora 7,00 şi se încheie la ora 21,00;
* Pe 12 decembrie, are loc înaintarea către Curtea Constituţională a procesului-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de votare; ulterior vor fi validate alegerile şi publicat rezultatul acestora în mass-media şi în Monitorul Oficial.
Sursa: AGERPRES
Articolul Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro