Acasă55Personalităţi din domeniul culturii, decorate de preşedintele Iohannis de Ziua Culturii Naţionale

Personalităţi din domeniul culturii, decorate de preşedintele Iohannis de Ziua Culturii Naţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, vineri, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, mai multe instituţii publice, operatori culturali privaţi şi personalităţi din domeniul culturii. ‘Distincţiile oferite astăzi unor instituţii publice, unor operatori culturali privaţi sau artişti independenţi onorează dedicarea şi creativitatea de care a dat dovadă sectorul cultural în menţinerea activă a legăturii artelor cu publicul, pentru a găsi soluţii la constrângerile pandemiei. În războiul împotriva virusului, prin eforturile şi dăruirea dumneavoastră, muzele nu au tăcut! Faptul că, de Ziua Culturii Naţionale, primiţi recunoaşterea statului român pentru contribuţia pe care o aduceţi artelor este o expresie în plus a preţuirii de care vă bucuraţi’, a spus şeful statului la ceremonia de decorare, care a avut loc la Palatul Cotroceni. El a transmis un mesaj de ‘caldă solidaritate’ tuturor artiştilor, creatorilor, instituţiilor de cultură, operatorilor culturali din toate domeniile artistice, precum şi publicului culturii româneşti. ‘Semnificaţiile zilei de astăzi capătă noi valenţe în contextul actual al pandemiei, mai cu seamă prin prisma eforturilor dumneavoastră, creatorii şi operatorii culturali, în condiţiile grele ale anului trecut. În 2020, ne-am dat seama cu toţii cât de importantă este cultura în viaţa noastră şi ce mult contează contactul nemijlocit cu arta. Numeroşi creatori s-au aflat în situaţia dureroasă ca, din cauza pandemiei, să nu se poată exprima în faţa publicului care îi iubeşte. Contribuţia sectorului cultural la echilibrul global al societăţii româneşti, mai ales în această perioadă dificilă, este foarte importantă’, a afirmat Iohannis. El a subliniat preocuparea sa pentru găsirea celor mai bune soluţii de sprijinire a sectorului cultural, afirmând că acesta este unul dintre cele mai greu încercate în această perioadă ‘dramatică’. Şeful statului a precizat şi că a acordat Înaltul patronaj celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu. Preşedintele Iohannis a amintit că în urmă cu un an a solicitat forţelor politice un cadru strategic şi stabilirea priorităţilor şi obiectivelor pentru modernizarea infrastructurii culturale. ‘Pandemia de COVID-19 a scos în evidenţă necesitatea şi urgenţa unui astfel de demers. El nu mai poate fi amânat, trebuie şi poate să fie dus la bun sfârşit de actuala guvernare, pentru a produce efecte benefice de care să se bucure publicul şi cultura română în ansamblul ei. Mă voi implica activ, astfel încât promisiunile să fie transformate în realitate de către cei în măsură să livreze investiţiile necesare actului cultural, accesul competitiv şi nediscriminatoriu la resursele sectorului, un cadru legal coerent, atât în domeniul patrimoniului, cât şi al funcţionării instituţiilor de cultură’, a spus Iohannis. Şeful statului a afirmat că 2021 ne dă speranţa unei reveniri la normalitate şi subliniat că un potenţial real de a creşte calitatea vieţii îl are cultura. ‘Ea este bogăţia fiecăruia dintre noi şi resursa vitală a societăţii noastre în ansamblu’, a declarat Iohannis. La ceremonie a participat şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Comandor, Categoria B – ‘Muzica’, Filarmonicii de Stat Sibiu; Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Comandor, Categoria D – ‘Arta spectacolului’, Teatrului de Comedie Bucureşti, Teatrului Naţional ‘Mihai Eminescu’ Timişoara, Teatrului Naţional de Operetă şi Balet ‘Oleg Danovski’ Constanţa şi Teatrului Naţional de Operetă şi Musical ‘Ion Dacian’ Bucureşti; Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Ofiţer, Categoria D – ‘Arta spectacolului’, Operei Comice pentru Copii Bucureşti; Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Cavaler, Categoria D – ‘Arta spectacolului’, Asociaţiei ‘UNTEATRU’; Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Comandor, Categoria E – ‘Patrimoniul cultural naţional’, Muzeului Naţional de Artă al României; Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Cavaler, Categoria E – ‘Patrimoniul cultural naţional’, Asociaţiei Monumentum şi Asociaţiei Mioritics; Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Ofiţer, Categoria F – ‘Promovarea culturii’, Centrului Naţional de Artă ‘Tinerimea Română’; Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Cavaler, Categoria F – ‘Promovarea culturii’, Centrului Cultural Clujean. Aceste distincţii au fost conferite în semn de ‘apreciere pentru contribuţia importantă avută la dezvoltarea culturală a ţării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin cultură a publicului de toate vârstele, dovedind excelenţă la nivel naţional şi internaţional’. Totodată, în semn de ‘înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită avută, de-a lungul întregii sale activităţi, la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti’, şeful statului a conferit Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ în grad de Ofiţer scriitorului Alexandru Ştefănescu, iar în semn de ‘înaltă apreciere pentru contribuţia importantă avută, de-a lungul întregii sale activităţi, la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti – Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Ofiţer graficianului Pânzaru Mihai (PIM). În semn de ‘apreciere pentru contribuţia importantă avută, de-a lungul întregii lor activităţi, la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti’, preşedintele Iohannis a conferit: Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Cavaler, Categoria A – ‘Literatura’, scriitorilor Radu Feldman Alexandru şi Aurel Pantea, Ordinul ‘Meritul Cultural’ în grad de Cavaler, Categoria H – ‘Cercetarea ştiinţifică’, profesorului universitar Dumitru Borţun. Şeful statului a mai conferit în semn de ‘apreciere pentru contribuţia avută la promovarea culturii şi a identităţii naţionale româneşti, Medalia ‘Meritul Cultural’, Clasa a III-a, Categoria C – ‘Artele plastice’ curatorului Ioana Ciocan, director general al Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari; Medalia ‘Meritul Cultural’, Clasa a III-a, Categoria F – ‘Promovarea culturii’, fondatorului şi directorului festivalului ARTmania Sibiu, Codruţa Vulcu – vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale; scriitoare Chris Simion-Mercurian, directorului general Cărtureşti, Radu Şerban şi istoricului de artă Kessler Erwin – director al Muzeului de Artă Recentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks