Peste 100 de jandarmi bucureşteni donează, miercuri, sânge pentru a veni în sprijinul victimelor exploziei de la Crevedia, în cadrul unei activităţi organizate de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR), în cooperare cu Patriarhia Română şi Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Militar Central.
‘Suntem aici astăzi prezenţi pentru că vrem să oferim un strop din sângele nostru victimelor care au avut de suferit în urma exploziei de la Crevedia. Suntem cu atât mai mult legaţi de această tragedie, pentru că majoritatea dintre victime sunt camarazi de-ai noştri – pompieri, poliţişti şi chiar jandarmi. Sunt doi colegi de-ai noştri răniţi care au suferit arsuri şi sunt acum internaţi în spital. Este o dovadă de solidaritate, de umanitate, pentru că trebuie să oferim o mână de ajutor celor care au mai mare nevoie. Şi faptul că suntem aici astăzi prezenţi e o dovadă că putem trece peste lucrurile cele mai rele’, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Ana-Maria Burchi, la sediul IGJR, locul de desfăşurare a activităţii.
Unul dintre donatori, Andreea Mihai, din cadrul Brigăzii de Intervenţie a Jandarmeriei, a spus că donează sânge frecvent, pentru a face o faptă bună pentru oamenii aflaţi în nevoie.
‘Este un gest venit din inimă pentru colegii noştri, pentru că sunt adevăraţi salvatori, sunt nişte persoane care şi-au riscat viaţa în slujba cetăţenilor. Şi da, trebuie ajutaţi, fac parte din familia noastră. Donez frecvent, o dată la ceva timp merg să donez pentru a face o faptă bună pentru oamenii care au nevoie de asta’, a transmis Andreea Mihai.
Printre donatori s-a remarcat şi comandantul IGJR, Alin-Ionel Mastan.
Lt. col. dr. Sorin Iulian Ioniţă, şeful cabinetului de recoltare al Centrului de Transfuzie al Ministerului Apărării, a precizat că este foarte mulţumit de campaniile de donare de sânge pe care le desfăşoară de mult timp împreună cu Jandarmeria Română şi de promptitudinea cu care oamenii au reacţionat după tragedia care s-a produs la Crevedia.
‘Ne bucurăm foarte mult pentru toate campaniile pe care le desfăşurăm, avem o colaborare de lungă durată cu Jandarmeria Română. Ceea ce mă bucură foarte mult este modul în care au reacţionat oamenii la tragedia care s-a produs şi încercăm să conştientizăm oamenii că lipsa de sânge este tot timpul, este o lipsă continuă de sânge şi că oamenii aceştia, dacă vorbim doar despre ei, vor avea nevoie pe o perioadă foarte lungă. Cel puţin două luni vor avea nevoie de sânge. Asta presupune o donare continuă, nu doar acum, în următoarele săptămâni, deoarece sângele are un termen de valabilitate foarte scurt. Dacă ne gândim la trombocite, trombocitul moare în cinci zile. Asta înseamnă că peste cinci zile nu vom mai avea masă trombocitară. De aceea este foarte important ca oamenii să vină tot timpul la donat şi să ţinem cont că o persoană poate dona, o dată la aproximativ două luni, la 56 de zile. Asta înseamnă că cel care a donat acum mai donează peste minimum 55 de zile’, a subliniat medicul.
Cât priveşte efectele post-donare de sânge, el a spus că acestea sunt similare cu cele avute la analize, doar că se recoltează o cantitate mai mare de sânge.
‘Efectele post-donare sunt acute, adică atunci. Pot să fie lipotimii, adică să-şi piardă cunoştinţa, pot să fie hematoame, adică vânătăi. Sunt aceleaşi riscuri ca la orice înţepătură în venă. Atunci când vă recoltează sânge pentru analize aveţi aceleaşi riscuri ca şi la o donare de sânge, doar că noi recoltăm o cantitate mai mare. Că poate să facă un tromb, este unul din riscuri, dar nu pe termen lung. El se resoarbe singur, se pune o compresă rece şi atât’, a concluzionat Ioniţă. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)