Bucureşti, 13 dec /Agerpres – Un număr de 123 de elevi care au obţinut rezultate remarcabile pe plan internaţional au fost premiaţi în cadrul unei festivităţi găzduite de Opera Naţională din Bucureşti, la care au participat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi mai mulţi oficiali.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, cuantumurile premiilor pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaţionale au fost majorate în acest an prin hotărâre de guvern: 20.000 lei – premiul I absolut (cu punctaj maxim), 15.000 lei – premiul I/medalie de aur, 12.5000 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 10.000 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 6.000 lei – menţiune (sau diplome echivalente).
Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale/balcanice (seniori şi juniori) sunt: 7.500 lei – premiul I/medalie de aur, 6.000 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 4.500 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 3.500 lei – menţiune (sau diplome echivalente).
‘Profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul dintre elevii săi/lor. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ. Fondul total de premiere alocat de Ministerul Educaţiei este peste 3.650.000 lei’, se arată în comunicat.
La eveniment, care a avut loc luni, au fost prezenţi Diana Păun, consilier prezidenţial, Mircea Abrudean, şeful Cancelariei prim-ministrului, Kelemen Hunor, viceprim-ministru, Lucian Romaşcanu, ministru al Culturii, Monica Cristina Anisie, preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Natalia Intotero, preşedintele Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, Andrei Alexandru, secretar de stat la ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, şi Valentin-Sorin Costreie, consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului. De asemenea, au participat secretari şi subsecretari de stat din Ministerul Educaţiei, Ionel Florian Lixandru, Sorin Ion, Bogdan Cristescu, Kallos Zoltan şi Cătălin Micu.