Acasă93Peste 140 de zboruri medicale organizate de Asociaţia Blondie au dat o...

Peste 140 de zboruri medicale organizate de Asociaţia Blondie au dat o şansă la viaţă pentru 400 de persoane

Peste 400 de persoane cu afecţiuni grave, în marea lor majoritate copii, au primit în ultimii trei ani şansa de a trăi datorită Asociaţiei Blondie, care a organizat şi susţinut 144 de zboruri medicale în regim de ambulanţă aeriană.

‘Transportăm cele mai grave cazuri medicale – boli rare, boli genetice, afecţiuni oncologice, renale, pulmonare, neurologice, malformaţii cardiace complexe. Nu am refuzat niciun caz care a ajuns la noi’, a declarat fondatoarea Asociaţiei Blondie, Adelina Toncean, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

Un zbor medical costă între 20.000-30.000 euro, dar poate ajunge şi la 50.000 euro, precizează asociaţia.

‘Blondie a fost salvarea noastră în pandemie. Când toate liniile aeriene erau închise, noi am făcut transporturi cu Blondie. Altfel, nu s-au mai putut face. La început părea că a fost ceva intermitent, o întâmplare, dar apoi, când am văzut că s-au împlinit o sută de zboruri, 144 chiar, şi când am numărat câţi copii au fost transportaţi, mi-am dat seama ce lucru extraordinar face Blondie. De fapt, Blondie a fost salvarea acestor copii! Sunt puţini care înţeleg lucrul ăsta!’, spune dr. Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul ‘Marie Curie’, citat în comunicat.

Ambulanţa aeriană preia bolnavi în stare critică şi îi transportă de urgenţă către spitalul pregătit să îi primească, chiar dacă acesta este la o distanţă mare.

Aeronava este dotată cu toate echipamentele medicale necesare fiecărei afecţiuni, are la bord o echipă de medici şi asistente specializaţi să acorde îngrijire de urgenţă în aer.

Cel mai mic copil transportat cu ajutorul Asociaţiei Blondie avea 3 zile, iar 80% dintre pacienţii transportaţi nu aveau împlinită vârsta de un an.

‘Am ajuns în 16 ţări, la 29 de clinici. Am transportat 1.000 de copii orfani din Ucraina. Am plătit peste 3.500.000 euro pentru aceste zboruri din ultimii 3 ani’, transmite asociaţia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks