Poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat peste 17.000 de pachete cu ţigări de provenienţă extracomunitară, în valoare de aproximativ 204.000 de lei, în urma unei acţiuni desfăşurate în oraşul sucevean Gura Humorului. ‘În data de 9 ianuarie, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava – ITPF Sighetu Marmaţiei, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 7,00, pornind din zona de frontieră, colegii noştri au urmărit şi reţinut, pe raza localităţii Gura Humorului o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, despre care exista suspiciunea că ar transporta bunuri provenite din activităţi de contrabandă’, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră Române transmis, duminică, AGERPRES. Conform sursei citate, maşina era condusă de un cetăţean roman în vârstă de 50 de ani, din judeţul Suceava. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de duminică să fie prezentat in faţa instanţei cu propunere de arestare preventive pentru 30 de zile. În urma controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, în compartimentul de marfă a fost descoperit un perete dublu, în care erau ascunse pachete de ţigări de diferite mărci. ‘După inventarierea acestora a rezultat o cantitate totală de 17.450 de pachete de provenienţă extracomunitară. Valoarea acestora se ridică la aproape 204.000 lei. Mijlocul de transport, în valoare de 40.000 lei, a fost reţinut pentru continuarea verificărilor’, se precizează în comunicat. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.