AcasăPoliticaPeste 188 de milioane de euro aprobate României de către DG-ECHO, din...

Peste 188 de milioane de euro aprobate României de către DG-ECHO, din fondurile rescEU

Astăzi, dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a avut onoarea de a primi vizita domnului Maciej Popowski, director general al Direcției Generale pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar a Comisiei Europene (DG-ECHO). Cu această ocazie, la sediul MAI, a avut loc și o conferință de presă, prilej cu care s-au evidențiat principalele proiecte recent aprobate și finanțate 100% din fondurile rescEU.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate publicului progresele pe care România le-a făcut în absorbția fondurilor europene, punându-se accent, în mod deosebit, pe proiectele derulate prin DG-ECHO, care însumează peste 188.000.000, și care au fost aprobate în ultima perioadă.

Proiectele vizează dezvoltarea următoarelor capabilități:
– Rezerve medicale – CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear): 96,4 milioane de euro;
– Dezvoltarea unei echipe de detecție CBRN și a unui laborator mobil, proiect ce va fi implementat în colaborare cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”: 17 milioane de euro;
– Proiectul de implementare a spitalelor mobile europene, unul dintre acestea fiind amplasat în România: valoarea proiectului depășește 100 milioane de euro, România primind 13 milioane de euro;
– Stocuri pentru adăpostire temporară (corturi, generatoare etc): 22 milioane de euro +10 milioane de euro, suplimentare recentă;
– Stingerea incendiilor de pădure cu ajutorul intervenției aeriene (elicoptere), astfel, se va achiziționa cel de-al 8 lea elicopter Black Hawk: 30 milioane de euro.

Totodată, a fost anunțat faptul ca urmează să fie înscrisă în capacitatea de rezervă europeană aeronava Learjet și 2 elicoptere Black Hawk pentru transport, evacuare medicală și intervenții la incendii, astfel încât ele să intervină la solicitarea Protecției Civile Europene, în cazul în care acestea sunt disponibile.

Astfel, prin intermediul acestor proiecte, solidaritatea și colaborarea României prin Mecanismul European de Protecție Civilă, cu alte țări din spațiul european și din afara spațiului european devine din ce în ce mai puternică, iar pregătirea României pentru diferite situații de dezastre și calamități și alte situații imprevizibile, crește și se întărește pe zi ce trece.

Premergător evenimentului public, distinsului oaspete i-a fost prezentat sistemul național de intervenție în situații de urgență și modul de organizare a Departamentului pentru Situații de Urgență al MAI.

Articolul Peste 188 de milioane de euro aprobate României de către DG-ECHO, din fondurile rescEU apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks