Peste 200.000 de persoane au intrat vineri în România, cele mai mari valori de trafic fiind înregistrate la frontiera cu Ungaria şi în aeroporturi, anunţă Poliţia de Frontieră.
Conform unui comunicat al IGPF transmis sâmbătă AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat vineri formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 304.000 persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 81.100 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România au fost 205.383 de persoane, dintre care 9.518 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) până în prezent, au intrat în România 6.932.896 cetăţeni ucraineni.
Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria, pe unde au trecut, în ultimele 24 de ore, aproximativ 153.900 de persoane şi peste 50.300 mijloace de transport, dar şi prin punctele de trecere aeroportuare – peste 67.000 de persoane.
La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care, în mod constant, sunt derulate activităţi de cooperare cu autorităţile statelor vecine pentru a se asigura sincronizarea măsurilor de suplimentare a personalului şi a arterelor de control.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii au constatat 61 de fapte ilegale (32 infracţiuni şi 29 contravenţii); au fost aplicate amenzi în valoare de 103.000 lei şi ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 810.000 lei.
De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi ieşirea a 12 cetăţeni români din diferite motive legale.