Peste 24.500 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi angajaţi de la alte structuri vor acţiona zilnic, începând de vineri, în perioada Crăciunului, astfel încât să fie prevenite situaţiile de risc şi să fie asigurată intervenţia rapidă în caz de nevoie.
„Efectivele MAI vor acţiona pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă şi fluenţă a circulaţiei pe drumurilor publice, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de orice fel, gestionarea eficientă a situaţiilor de urgenţă şi limitarea efectelor negative pentru populaţie, respectiv intensificarea activităţilor de supraveghere a frontierei de stat, concomitent cu asigurarea fluenţei tranzitului de persoane şi vehicule prin punctele de trecere a graniţei”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Aproximativ 1.400 de poliţişti rutieri vor acţiona, zilnic, la nivel naţional, deoarece se preconizează o intensificare a circulaţiei rutiere atât pe drumurile naţionale şi pe autostrăzile care fac legătura cu zone turistice, cât şi pe arterele din zona centrelor comerciale.
„Echipajele rutiere vor interveni pentru fluidizarea traficului şi, acolo unde este cazul, pentru îndrumarea conducătorilor auto spre rute alternative pentru evitarea producerii unor ambuteiaje. Poliţiştii rutieri vor acţiona cu 290 de aparate radar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau substanţe interzise la volan pentru a depista şoferii care pot reprezenta un pericol pe drumurile publice”, a mai spus Dajbog.
Ea a atras atenţia celor care doresc să petreacă aceste zile în zona de munte asupra pericolelor la care se expun dacă aleg trasee prea dificile, închise publicului sau dacă nu au echipament potrivit.
Pentru a veni în sprijinul turiştilor care întâmpină probleme, vor fi pregătiţi în fiecare zi 150 de jandarmi montani.
De asemenea, peste 5.000 de pompieri vor fi mobilizaţi zilnic pentru salvarea cetăţenilor din situaţii de risc.
„Pentru protecţia cetăţenilor, echipajele Ministerului Afacerilor Interne vor avea în atenţie şi lăcaşuri de cult unde vor fi organizate slujbe religioase la care se aşteaptă un număr mare de credincioşi, dar şi evenimentele publice la care se preconizează participarea unui număr semnificativ de persoane. Potrivit estimărilor, vorbim de peste 300.000 de persoane”, a declarat oficialul MAI.
Monica Dajbog a precizat că poliţiştii de frontieră vor depune eforturi pentru desfăşurarea cu rapiditate a controlului documentelor şi, în funcţie de situaţia din teren, pot fi deschise artere suplimentare de control astfel încât să fie reduşi timpii de aşteptare la trecerea frontierei. AGERPRES
Articolul Peste 24.500 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri vor acționa în perioada Crăciunului apare prima dată în Ecopolitic.