Peste 2,5 milioane de cetăţeni ucraineni au primit o formă de sprijin sau suport direct, fiind alocaţi peste 600 de milioane de euro atât din bugetul public, cât şi de la partenerii internaţionali, a precizat Mădălina Turza, consilierul de stat şi coordonatorul strategic al asistenţei umanitare din cadrul Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară şi Grupuri Vulnerabile, relatează Agerpres.
„Vreau să pun accentul pe două dimensiuni ale implicării României în acest efort de asistenţă şi sprijin umanitar şi aş încerca să rezum prima dimensiune la trei cuvinte: coordonare, lidership şi echipă. Sub umbrela acestor trei concepte, pe care fiecare dintre dumneavoastră le cunoaşteţi, pentru că mă uit la dumneavoastră şi ştiu în ce fel v-aţi implicat, o să vă dau câteva cifre care au stat în spatele acestui efort comun şi aici vorbim despre constituirea, existenţa, funcţionarea şi implicarea a şase grupuri de lucru la nivelul Guvernului României în domeniul educaţiei, locuirii, sănătăţii, muncii, copiilor şi persoanelor vulnerabile, care practic au trasat politicile publice în domeniul protecţiei refugiaţilor din Ucraina”, a afirmat Mădălina Turza la evenimentul „România – 1 an de solidaritate faţă de Ucraina”, organizat de Guvern împreună cu UNHCR şi Agenţiile ONU din România.
Consilierul de stat a spus că au fost elaborate, modificate, schimbate şi amendate peste 25 de acte normative la nivelul Guvernului pentru a asigura acomodarea tuturor cetăţenilor din Ucraina în sistemul ţării noastre.
„De asemenea, e important să ştim că pentru refugiaţii din Ucraina, atât Guvernul României, cât şi partenerii noştri internaţionali şi societatea civilă au derulat peste 150 de tipuri de activităţi în sprijinul lor – de la consiliere, îndrumare, asistenţă medicală, educaţională şi aşa mai departe. Foarte important este că peste 300 de organizaţii neguvernamentale din prima zi a războiului şi până astăzi au venit în sprijinul refugiaţilor din Ucraina şi au venit să completeze efortul autorităţilor publice locale şi centrale. 1.500 de autorităţi locale, de la începutul conflictului şi până astăzi – primării, consilii judeţene -, au fost şi sunt implicate în diferite forme de asistenţă ale refugiaţilor din Ucraina”, a adăugat Mădălina Turza.
Consilierul a arătat că peste 2 milioane şi jumătate de cetăţeni ucraineni au primit o formă de sprijin sau suport direct fie de la Guvernul României, fie de la parteneri.
„În total, au fost alocaţi peste 600 de milioane de euro pentru ca aceste forţe să producă nişte rezultate atât din bugetul public, cât şi de la partenerii internaţionali”, a mai spus Turza.
Aceasta a menţionat că toate activităţile au fost derulate „sub umbrela noţiunii de grijă” pentru persoanele vulnerabile din Ucraina şi a amintit că peste 4.000 de ofiţeri de poliţie de frontieră reuşesc să treacă refugiaţi în ţara noastră.
„Am vrut să ne asigurăm că ei sunt în siguranţă, şi când spun siguranţă mă refer efectiv la siguranţa lor împotriva diferitelor tipuri de criminalitate şi infracţiuni, lucru care s-a manifestat într-un tip de muncă mai puţin vizibil, dar care există derulată de structurile noastre de ordine şi siguranţă publică. Trebuie să ştim că peste 4.000 de ofiţeri de poliţie de frontieră reuşesc să facă să treacă refugiaţi în ţara noastră. Sunt peste 7.000 de maşini controlate ca să putem vedea dacă sunt în pericol. De asemenea, sunt locuinţele în care trăiesc şi sunt închiriate de refugiaţii din Ucraina peste 1.200 pe zi verificate de poliţie”, a explicat Turza.
Consilierul de stat s-a referit şi la programul 50/20, menţionând că refugiaţilor ucraineni le-a fost asigurat un acoperiş deasupra capului, inclusiv pe timpul iernii.
„Sunt zeci de mii de cetăţeni ucraineni care au fost vindecaţi în spitalele din România, sunt peste 20.000 de copii înscrişi în sistemul Primero şi ştim care sunt nevoile şi cum îi putem ajuta noi sau cu sprijinul partenerilor noştri şi avem peste 1.000 de vârstnici în serviciile noastre sociale publice din România şi cu siguranţă şi la nivelul partenerilor privaţi. Toate acestea reprezintă tabloul unei intervenţii naţionale realizate nu numai cu profesionalism de către colegii şi prietenii şi partenerii noştri şi ai mei, dar şi cu suflet”, a mai spus Turza.
Articolul Peste 2,5 milioane de cetăţeni ucraineni au primit sprijin în România. Au fost alocaţi peste 600 de milioane de euro din bugetul public şi de la partenerii internaţionali apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro