Peste 250.000 de euro au fost strânşi în urma Galei ‘Din Inimă pentru Viitor’ pentru continuarea activităţii policlinicilor sociale şi a centrelor educaţionale aparţinând Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria.
Potrivit unui comunicat al fundaţiei transmis, vineri, AGERPRES, ediţia aniversară de anul acesta a galei, organizată joi, a reuşit să adune 251.000 de euro prin licitarea a 34 de opere de artă: 17 uşi create special pentru eveniment şi alte 17 lucrări tematice donate de artişti celebri. Obiectivul licitaţiei ‘O lume cu uşile deschise’ a fost acela de a cumpăra un ecograf performant pentru investigaţiile medicale a peste 6.000 de pacienţi sociali. Opera adjudecată pentru cea mai mare sumă a fost uşa creată de Omid Ghannadi intitulată ‘Speranţa moare ultima’, câştigată de o companie pentru 6.500 de euro.
Lista artiştilor care au realizat uşi – operă de artă cuprinde următoarele nume: Horaţiu Mălăele, Ion Anghel, Ana Andronic, Marie Nouvelle, Bogdan Lascăr, Lucia Morariu Dârlu, Aleha Toncea şi Alin Gălăţescu, Exotique prin Puşa Hack, Dana & Stephane Maitec, Omid Gannadi, Sabina Dragomir by Mecena, Cornelia Petrea, Bagdana Daradici, Mihai Popescu, Mihaela Marinescu.
Artiştii care au donat obiecte sau tablouri sunt: Augustin Matei, Mara Vicu, Iulia Păun, Maria Parascan, George Păiş, Sorin Ilfoveanu, Mihai Ungureanu şi Aurora Strugaru Roman (una din pacientele Fundaţiei), precum şi lucrări din colecţia personală a Casei de licitaţii Vikart, care a donat sumele licitate peste valoarea de pornire.
Mai multe companii au contribuit la fondul de sănătate şi de educaţie prin achiziţionarea operelor de artă.
Momentele artistice au fost susţinute de copiii din Centrul Educaţional Corbeanca, iar cântăreaţa Irina Sârbu a oferit pe scenă un recital mix de jazz, bossa nova, French music şi tango interbelic.
La gală au participat peste 100 de personalităţi publice din administraţie, diplomaţie, mediul de afaceri, media, artă şi cultură.