Acasă93Peste 350 de biciclete vor fi la dispoziţia publicului în sistem bike-sharing,...

Peste 350 de biciclete vor fi la dispoziţia publicului în sistem bike-sharing, în municipiul Hunedoara

Peste 350 de biciclete vor putea fi utilizate în sistem bike-sharing, în municipiul Hunedoara, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană care are ca scop modernizarea transportului public urban în localitate, în paralel cu transformarea lui într-unul ecologic.

Primele staţii de bike-sharing au început să fie montate, marţi, în oraş, la finalul operaţiunii urmând să existe 11 asemenea puncte situate în zone cum ar fi Centrul Vechi, în apropiere de intrarea la Castelul Corvinilor sau pe artere importante cum sunt bulevardele Dacia şi Republicii sau strada Bucegi.

‘Staţiile vor găzdui, în total, peste 350 de biciclete clasice, dotate cu dispozitive de monitorizare GPS, ce vor putea fi preluate din staţii cu ajutorul telefonului mobil’, a precizat administraţia locală.

Detalii despre modalităţile şi condiţiile de folosire a bicicletelor vor fi oferite în momentul în care întregul sistem de bike-sharing va fi operaţional.

Investiţia este prevăzută în cadrul proiectelor de modernizare a transportului local prin Coridorul Central, Coridorul de Vest şi Coridorul de Est. Pentru aceste proiecte Primăria municipiului Hunedoara a obţinut o finanţare totală nerambursabilă în valoare de 30 de milioane de euro, prin Programul Operaţional Regional.

Prin aceleaşi proiecte, în toamna acestui an, vor sosi în Hunedoara 20 de autobuze noi, hibrid.

Totodată, prin aceste trei proiecte au fost deja modernizate mai multe zone din oraş, cum ar cele cunoscute de localnici ca Sanitas, Cora sau Scările de la Poliţie, parţial strada Mureşului. În prezent, se lucrează pentru modernizarea altor zone importante din municipiu, cum ar fi Gambrinus, Centrul Vechi, str. Maior Stângă, str. Castelului, scările de la Şcoala Generală nr.3. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks