Peste 60 de filme de lungmetraj, mediumetraje şi scurtmetraje internaţionale, majoritatea în premieră naţională, vor putea fi văzute începând din 13 mai la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului One World.
Proiecţiile vor avea loc în două etape: fizic, între 13 şi 23 mai – la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Ţăranului Român, Cinema Elvire Popesco, ARCUB, Cinemateca Eforie, precum şi în locaţii indoor şi outdoor din Capitală – dar şi online, în toată ţara, în perioada 23 – 31 mai, potrivit paginii de Facebook a Ministerului Culturii.
Tema principală a festivalului aduce în prim-plan interacţiunea dintre om şi mediu, fie el natural sau construit, şi abordează noţiunea de ‘ecologie’, atât din perspectiva individului, cât şi a mediului în care trăim, precizează sursa citată.
În deschiderea festivalului va fi prezentat la MNAR, sala Auditorium, de la ora 19,00, filmul documentar ‘I.A. la război’.
‘Documentarul ‘A. I. At War’ radiografiază zone (estetice, politice, geografice) de război. O face într-un mod cât se poate de complex, apt să dea seama de remarcabila densitate a timpului prezent, care însă îşi are originea într-un dispozitiv foarte simplu. Într-adevăr, inspiraţia dintr-o bucată a jurnalistului şi regizorului Florent Marcie ţine de ‘cooptarea’ în proiect a unui roboţel cu design simpatic – o făţucă zâmbitoare -, care să-l acompanieze prin regiunile conflictuale (de la Orientul Mijlociu la străzile scuturate de încleştări civile ale Parisului) pe unde se perindă cu camera. Să nu ne pripim, totuşi: roboţelul e o jucărie cât se poate de serioasă, unul dintre cele mai avansate exemplare ale momentului, capabil să integreze o sumedenie de informaţii de natură diversă în creierul său virtual. Aşa se face că Sota, pe numele lui, va deveni rapid un partener de nădejde pentru cineast – iar reacţiile sale prea umane, căci imposibil de falsificat, vor constitui contrapunctul (sau complementul) imaginilor extraordinare pe care le vedem’, se arată în sinopsisul peliculei.
Selecţia filmelor din festival a fost realizată de o echipă artistică formată din Andreea Chiper – critic de film şi regizor, Victor Morozov – critic de film, Anca Păunescu – selecţioner festivaluri europene, Liri Chapelan – critic de film, Sorana Stănescu – jurnalist DOR, Vlad Petri – regizor, Monica Stan – director artistic.
Selecţia de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural şi este gândită ca un ecosistem în sine, secţiunile dezvoltându-se ca nişte ramuri care cresc din acelaşi trunchi şi care doar împreună formează un întreg, potrivit site-ului festivalului.
‘Prin selecţia de filme documentare şi evenimentele care le acompaniază, dorim ca în această ediţie să contribuim la dezvoltarea unui trai mai blând, în armonie cu noi înşine şi cu natura din care facem parte. Celebrăm diversitatea şi dreptul la existenţă al tuturor formelor de viaţă, pentru că la nivel fundamental cu toţii suntem acelaşi lucru: viaţă’, afirmă Monica Stan, directorul artistic al festivalului.