Peste 65.000 de bucureşteni şi turişti au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la evenimentele prezentate în cadrul Festivalului ‘B-FIT in the Street! #12’.
Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis, luni, AGERPRES, în festival au fost zeci de reprezentaţii de muzică stradală, montări la scară mare ale unor romane celebre, demonstraţii de acrobaţie aeriană, instalaţii vivante şi întâlniri cu personaje fantastice de mari dimensiuni. Râul Dâmboviţa a fost animat, pentru prima dată, de un spectacol nocturn.
Prima zi de festival, vineri, a culminat cu explozia de culoare a spectacolului de acrobaţie aeriană ‘Tawa’ din Piaţa George Enescu. Peste 15.000 de spectatori au aplaudat artişti ai celor mai cunoscute companii internaţionale de circ într-un spectacol de acrobaţie aeriană jucat la 360 de grade, în care dansul şi muzica live s-au îmbinat cu numere de rezistenţă umană.
În cea de-a doua zi a festivalului, spectatorii au putut urmări reprezentaţia ‘The Whale Street Show’. Primul spectacol itinerant nocturn de anvergură din istoria festivalului, producţia din Franţa a Cooperative de Productions Populaires et Polymorphes a fost prezentată de-a lungul Căii Victoriei de la Podul Naţiunilor Unite până pe Bulevardul Regina Elisabeta.
Cea de-a douăsprezecea ediţie ‘B-FIT in the Street!’ a beneficiat de un spaţiu nou, râul Dâmboviţa, unde a fost prezentat în cea de-a doua zi a evenimentului spectacolul fluvial ‘DriFT’. Renumiţi pentru spectacolele pe apă, artiştii companiei franceze Ilotopie au revenit la Bucureşti după ce, în 2018, au transformat lacul din Parcul Cişmigiu într-o scenă de teatru nocturn.
Printre cele mai aşteptate momente ale ultimei zile de ‘B-FIT in the Street!’ s-a aflat spectacolul de acrobaţie aeriană ‘Meraviglia’ din Piaţa George Enescu cu demonstraţiile de Nouveau Cirque şi performanţe atletice la mare înălţime. La final, artiştilor italieni li s-au alăturat pe scenă muzicienii spanioli Batucada Los Vikingos care au continuat sărbătoarea teatrului de stradă pe Calea Victoriei, alături de de marionetele gigant Animal Fairytale din Franţa.
Pe parcursul festivalului spectatorii au dansat pe muzica de petrecere a toboşarilor Batucada Los Vikingos din Spania, s-au distrat împreună cu papagalii pe picioroange ‘Stilt Parrots’ din Ţările de Jos şi păsările Dodo din Franţa, au pozat lebedele luminate ‘Les Cignes’ din Italia şi au experimentat atmosfera de cabaret cu dansatorii francezi de la 20′ Street Ballet.
O prezenţă inedită la ‘B-FIT in the Street!’, artiştii companiei franceze Gratte Ciel au deschis programul ediţiei cu cea mai nouă producţie din repertoriu, instalaţia vivantă RoZeo, ce a fascinat publicul din Piaţa Universităţii cu graţia şi poezia spectacolului în care mişcările acrobaţilor erau dictate de adierile imperceptibile.
Tot în Piaţa Universităţii, printre favoriţii publicului, artiştii italieni din spectacolul Flower Sway Poles au dansat pe flori albe uriaşe şi au fost aplaudaţi îndelung în toate cele trei zile de festival.
‘B-FIT in the Street! #12’ a fost organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism.