Peste 750 de membri ai Tineretului Naţional Liberal au donat sâmbătă sânge în România, în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
‘Într-o perioadă în care cantităţile de sânge din spitalele din România se află la un nivel extrem de scăzut, am înţeles cu toţii importanţa şi simplitatea actului voluntar de a dona sânge şi de a-i sprijini astfel pe cei a căror viaţă depinde de acesta’, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în cadrul campaniei TNL s-a donat sâmbătă un total de 338 de litri de sânge, provenind de la peste 750 de donatori.
‘În România este nevoie de 1.000 de litri de sânge zilnic, iar prin cei 450 de ml de sânge donat de fiecare persoană se pot salva vieţile a trei persoane, ceea ce înseamnă că acţiunea TNL de astăzi va impacta un număr de 2.250 de vieţi’, mai arată sursa citată.
Preşedintele Tineretului Naţional Liberal, Mara Mareş, subliniază că donarea de sânge este un act voluntar, care salvează vieţi, însă nu este o practică suficient de răspândită.
‘Ne dorim ca, prin intermediul acţiunilor noastre – desfăşurate simultan în toate centrele din municipiile reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti – să demonstrăm faptul că acest gest este unul extrem de simplu şi sigur. Chiar dacă în această perioadă numărul de infectări cu COVID-19 este unul crescut, actul de donare s-a desfăşurat în condiţii de deplină siguranţă, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie. Aşadar, iată că deşi pandemia ne poate împiedica să facem unele lucruri, dar nu ne poate împiedica să ne solidarizăm cu eforturile medicilor de a salva vieţi’, afirmă Mara Mareş.