Peste un milion de kilograme de substanţe şi deşeuri periculoase au fost indisponibilizate, în perioada 21 februarie – 21 aprilie, în urma controalelor efectuate la 4.298 de operatori economici care desfăşoară operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor.
Mai exact, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării sau neutralizării, 1.133.755 de kilograme şi 13.355 de litri de substanţe şi deşeuri periculoase şi 1.864 de kilograme şi 110.310 litri de produse de protecţie a plantelor cu termen de valabilitate depăşit, informează Poliţia Română.
Poliţiştii au aplicat 122 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 412.350 de lei.
Acţiunea ‘FITOS 2023’ s-a desfăşurat la nivel naţional, de către Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. La activitate, au participat specialişti din structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române şi din cadrul Autorităţii Naţionale Fitosanitare.
Au fost verificaţi 4.298 de operatori economici înregistraţi/autorizaţi care desfăşoară operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor şi 1.367 de persoane fizice şi juridice care efectuau operaţiuni cu acest tip de produse.
Au fost constatate 278 de fapte de natură penală, dintre care 193 de infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 52 de infracţiuni la O.U.G. 92/2021 privind regimul deşeurilor, 19 infracţiuni sancţionate de articolul 359 din Codul penal privind traficul de produse sau substanţe toxice, precum şi 14 infracţiuni la alte acte normative.