Circa 1,1 milioane de persoane au sosit în Germania din Ucraina în 2022, cifră care depăşeşte afluxul de migranţi din Orientul Mijlociu din 2015, potrivit cifrelor Oficiului federal german de statistică, citate joi de Reuters, notează Agerpres.
Două treimi dintre imigranţii din Ucraina au venit în primele trei luni de la invazia rusă, în perioada martie – mai anul trecut, precizează oficiul.
Scăzându-i pe cei care s-au întors în Ucraina, imigraţia din Ucraina în Germania a fost de 962.000 în 2022, mai mult decât totalul de 834.000 migranţi veniţi din Siria, Afganistan şi Irak la un loc în perioada 2014-2016.
Cetăţenii ucraineni au devenit astfel, în octombrie 2022, al doilea cel mai numeros grup de populaţie străină după cetăţenii turci.
sursa – AGERPRES
Articolul Peste un milion de oameni au sosit în Germania din Ucraina în 2022 apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro