AcasăPoliticaPetre Daea: Cui îi salivează gura după un gândac, n-are decât să-l...

Petre Daea: Cui îi salivează gura după un gândac, n-are decât să-l mănânce

Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus că nu înțelege cum cineva poate mânca gândaci, pe care îi vezi „și pe scările blocului”. El a declarat că nicio directivă a Uniunii Europene nu poate spune oamenilor ce să mănânce, scrie r3media.ro.

„Aţi crede dumneavoastră că noi ne-am apucat de gândacul de bucătărie…Dumneavoastră aţi văzut vreodată gândaci de bucătărie? Mai vezi şi pe scările blocului. Nici nu îţi vine să intri în bloc, cum dracu să-l bagi pe ăsta în gură?”, a declarat Petre Daea, duminică la Antena 3, informează news.ro.

Întrebat cum îi poate apăra pe români de valul de gândaci şi de viermi uscaţi, ministrul Agriculturii a răspuns: „Vă spun ce trebuie să faceţi. În momentul în care avem mâncare în România, unde să o facem în România, avem sol în România, avem posibilitatea să creştem animale în România, avem posibilitatea să ne hrănim cu tot ceea ce avem în acest perimetru extraordinar…”.

El a mai fost chestionat dacă nu există riscul să vină de la Uniunea Europeană o directivă care să ne spună să nu mai mâncăm porc, ci altceva.

„Saliva nu porneşte de la directivă. Saliva porneşte de la gust. Dacă aveţi gust şi vă salivează, dacă salivaţi pentru gândac, îl mâncaţi. Nu vă opreşte nimeni”, a completat Petre Daea.

Ministrul PSD a mai spus că trebuie „să ne păstrăm identitatea, să ne păstrăm tradiţia, să ne păstrăm patrimoniul gastronomic şi să îl valorificăm în acelaşi timp”.

Articolul Petre Daea: Cui îi salivează gura după un gândac, n-are decât să-l mănânce apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks