AcasăStiri generalePetre (USR PLUS): Membrii Comisiei speciale CGMB pentru monitorizarea companiilor municipale nu...

Petre (USR PLUS): Membrii Comisiei speciale CGMB pentru monitorizarea companiilor municipale nu vor fi remuneraţi

Membrii Comisiei speciale pentru monitorizarea companiilor municipale nu vor fi remuneraţi, iar durata comisiei speciale (doi ani) nu are legătură cu perioada prevăzută de lege pentru dizolvarea şi lichidarea unei societăţi pe acţiuni, precizează consilierul municipal USR PLUS Ştefania Petre, membră a comisiei respective. ‘Trebuie spus că membrii comisiei – consilieri generali – nu vor fi remuneraţi pentru că fac parte din această comisie. De ce era nevoie de o comisie specială pentru monitorizarea companiilor? Pentru că orice acţionar diligent îşi urmăreşte investiţiile, se străduieşte să le eficientizeze şi, acolo unde acestea se dovedesc nerentabile, face paşii necesari şi legali pentru a recupera măcar ce a investit iniţial şi se retrage din sau închide un business păgubos. Este conduita normală a oricărui acţionar iar CGMB este obligat să fie unul fiindcă a investit bani publici’, scrie Petre pe Facebook. Potrivit acesteia, în mandatul anterior, activitatea acestor companii era ‘relativ opacă’ faţă de Consiliul General, deşi CGMB este acţionarul majoritar, iar gradul de performanţă al companiilor ‘era aproape necunoscut’ atât consilierilor, cât şi publicului. ‘Modul în care se cheltuiau bugetele acestor companii era semi-înţeles iar activitatea managementului acestora la fel. Maniera în care a fost selectat acest management… discutabilă. Lucrurile acestea trebuie să se schimbe şi atât CGMB, dar şi publicul larg trebuie să cunoască detaliile, consiliul fiind dator să recupereze ‘investiţiile’ făcute în companiile care produc, în marea lor majoritate, doar pierderi’, precizează reprezentanta USR PLUS. Conform acesteia, durata comisiei speciale, de doi ani, ‘nu are nicio legătură’ cu perioada prevăzută de lege pentru dizolvarea şi lichidarea unei societăţi pe acţiuni. ‘Chiar şi după desfiinţarea companiilor care generează doar pierderi, consiliul va rămâne acţionar în companii precum STB sau Termoenergetica şi este obligat să-şi monitorizeze investiţiile făcute aici şi să ia măsuri pentru eficientizare, atunci când e necesar’, adaugă Ştefania Petre. Ea precizează că, potrivit Codului administrativ, la nivelul unui consiliu local se înfiinţează în mod obligatoriu comisiile de specialitate, existând însă şi posibilitatea înfiinţării unor comisii speciale (formate doar din consilieri, pe o durata determinată). Comisia pentru monitorizarea companiilor municipale este una specială, va funcţiona pe perioada a doi şi va avea printre obiective: – analizarea activităţii economice a societăţilor comerciale înfiinţate în subordinea CGMB sau unde acesta este acţionar; – evaluarea îndeplinirii obiectivelor pentru care au fost înfiinţate societăţile comerciale aflate în subordinea CGMB; – evaluarea activităţii de management a membrilor Consiliului de Administraţie numiţi de Adunarea Generală a Acţionarilor; – asigurarea transparenţei faţă de CGMB în legătură cu desfăşurarea activităţii economice, a societăţilor comerciale înfiinţate în subordinea CGMB sau unde acesta este acţionar şi în legătură cu situaţia juridică a acestor companii. În acest sens comisia specială va solicita de la organele de conducere a acestor companii rapoarte, situaţii financiare anuale sau intermediare (trimestriale, semestriale), situaţii legate de execuţia bugetară a fondurilor de care dispun companiile. Pe 21 decembrie, în cadrul şedinţei CGMB, au fost desemnaţi opt membri ai comisiei speciale: Ştefania Petre, Ana Ciceală, Horia Tomescu (USR PLUS), Cristian Olteanu, Aurelian Bădulescu, Florentina Gherghiceanu (PSD), Andrei Badiu, Diana Mardarovici (PNL). Luni urmează să fie supusă votului şi numirea celui de-al nouălea membru, având în vedere că pe 21 decembrie nu s-au întrunit suficiente voturi pentru nominalizarea făcută la momentul respectiv.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks