AcasăStiri generalePictură pe sticlă de Maria Constantinescu - din 13 mai, la Muzeul...

Pictură pe sticlă de Maria Constantinescu – din 13 mai, la Muzeul Ţăranului Român

‘Ierarhii de lumină’ – o expoziţie de pictură pe sticlă semnată Maria Constantinescu – se va deschide, pe 13 mai, la Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNTR).

‘Doamna Maria Constantinescu, artist plastic, membră UAPB, a inventat un stil unic – inconfundabil. A plecat de la tradiţie şi a ajuns la modernitate, la simbol. Acest fapt îl recunosc toţi criticii de artă care au scris despre ea şi despre lucrările ei, Vasile Drăguţ, Nicolae Steinhardt, Alexandru Balaci, Ricardo Barletta, Cornel Antim, Luiza Barcan, Francoise Bornardele, Franz Grishaufer, Paul Barbăneagră, Horia Roman Patapievici şi alţii’, afirmă acad. Răzvan Theodorescu, potrivit unui comunicat al instituţiei muzeale transmis, joi, AGERPRES.

Theodorescu arată că ‘Maria Constantinescu a avut onoarea ca despre ea să scrie unul dintre cei mai mari critici de artă ai Europei, considerat papa istoriei artelor, Giulio Carlo Argan, acest fapt reprezentând cel mai mare premiu acordat unui artist’.

‘Are onoarea să fie academician Burchardt şi membră a Academiei artelor tradiţionale din România. A expus în muzee importante din ţară şi străinătate şi are lucrări în colecţii de stat şi particulare, cum ar fi, de exemplu, o compoziţie zodiacală la Casa Regală a Spaniei, despre care Regina Spaniei a spus: iată ceva nou sub soare!’, adaugă academicianul.

Şi managerul MNTR, Virgil Ştefan Niţulescu, remarcă faptul că artista ‘reuşeşte să sublimeze materia, transformând, în mod miraculos, totul, în lumina care ne inundă nu doar privirea, ci şi sufletul’.

‘Nu este lumina ucigătoare, a soarelui nemilos, care pârjoleşte totul, ci aceea pe care se pare că numai Dumnezeu o poate transmite spre noi, lumina unui Soare îmblânzit de privirea plină de speranţă a artistei, de rugăciunile pe care ea le înalţă, zilnic, spre Dumnezeu (lumina şi iubire …). Despre această lumină vorbeşte întreaga artă a Mariei Constantinescu, indiferent cum şi-a intitulat ea ciclurile de lucrări care au grupat, de-a lungul anilor, teme sau tehnici diverse. Este o lumină care o înnobilează pe ea şi care ne oferă alegerea unei căi la capătul căreia să ne putem afla împlinite propriile speranţe de mai bine, de mai frumos, de viaţă’, mai spune Virgil Ştefan Niţulescu, potrivit comunicatului.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 23 mai, de marţi până duminică, între orele 10,00 şi 18,00. Intrarea este liberă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks