Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate luni un proiect care vizează acoperirea din bugetul local a unei pierderi financiare de 406 milioane de lei, rezultată din decalajele de aprobare a tarifelor companiei, în vederea corelării cu majorările de preţuri din piaţă.
Proiectul, dezbătut vineri în Comisia pentru utilităţi publice şi salubritate, a primit aviz nefavorabil, întrunind 3 voturi ‘pentru’, 4 abţineri şi 1 împotrivă.
În cadrul dezbaterilor, Roxana Ionescu, director executiv al Direcţiei Servicii Integrate din cadrul PMB, a precizat că în perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2023 compania municipală Termoenergetica a înregistrat pierderi financiare induse de decalajele de aprobare a tarifelor de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
‘Din corespondenţa transmisă de către Termoenergetica reies defalcaţi pe ani, în perioada mai sus amintită, un total de 406.528.744,67 lei, valoare ce include şi TVA. Propunerea de proiect constă în aprobarea acestei valori a pierderilor financiare, după care urmează un act adiţional, care ar trebui încheiat la acest contract de delegare a gestiunii către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucureşti Ilfov’, a precizat Roxana Ionescu.
Liderul grupului PSD din Consiliul General, Aurelian Bădulescu, a subliniat că Municipiul Bucureşti nu poate să suporte o ‘pagubă’ generată de către ANRE. El a menţionat că PSD nu va vota această ‘anomalie’ şi că va face plângere penală, în cazul în care va fi aprobată de CGMB.
‘Veniţi şi spuneţi: noi, consilierii generali, să găsim resursa în interiorul bugetului Municipiului Bucureşti şi să acoperim o pierdere generată de un terţ, respectiv de ANRE. Asta are în minte iniţiatorul. Dar în care sistem de drept aţi pomenit ca pentru o pagubă care nu îmi este imputabilă mie, eu să o suport? (…) Dacă majoritatea va adopta această hotărâre, eu le fac plângere penală individual. Mă duc şi în instanţă să anulez asta şi mă îndrept eu, personal, către ANRE. Păi, Ministerul Energiei să dea banii, nu Consiliul General’, a spus reprezentantul PSD.
Maria Mitran, director economic la Termoenergetica, a replicat că ‘există cadrul legal’ privind alocarea acestor pierderi. Ea a precizat totodată că astfel de întârzieri nu se înregistrează în localităţile în care o singură companie gestionează atât producerea, cât şi distribuţia agentului termic.
‘Există ordonanţa de guvern 36, care chiar acest lucru îl precizează. Inclusiv în contractul de delegare există un capitol în care se menţionează că UAT-ul poate aloca aceste pierderi induse de prestarea serviciului. (…) Compania are pierderi în fiecare an. În situaţia asta, compania va avea mari dificultăţi financiare. Anul acesta este primul an în care, la semestru, avem o pierdere financiară mult mai mică faţă de anul precedent. Anul precedent, la 30 iunie, pierderea financiară era de 181 de milioane. Anul acesta, a fost undeva la 41 de milioane’, a spus ea.
Pe de altă parte, Ioana Stoica (PSD) a apreciat că ANRE nu este singurul vinovat pentru situaţia creată. Ea a adus reproşuri în acest sens Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetica Bucureşti Ilfov, precum şi Primăriei Capitalei.
‘Sunt mai mulţi (vinovaţi, n.r.). Începând cu ADI, care niciodată nu a vrut să lucreze pentru această unitate şi pentru ce a fost înfiinţată. Eu nu zic că ANRE a fost prompt şi a dat a doua zi. Dar nicidecum la ANRE nu a durat un an şi ceva de zile. E şi Primăria, pentru că nu fac AGA, care să voteze ce este de votat. Contractul de delegare are foarte multe lacune şi nu se pun toţi la masă ca să îl regleze odată pentru totdeauna. Serviciul de termoficare este pentru populaţie. Nu pentru profit, nu pentru altceva. Atâta timp cât nu se pun toţi la masă, ca să rezolve problema pierderilor şi a finanţării acestui serviciu, niciodată nu va fi nimic’, a spus ea.