AcasăPoliticaPirtea (PNL Timiş): Ciucă va intra în turul II al Prezidenţialelor şi...

Pirtea (PNL Timiş): Ciucă va intra în turul II al Prezidenţialelor şi va câştiga; Geoană, un independent foarte dependent de PSD

Preşedintele PNL Timişoara, deputatul Marilen Pirtea, a declarat, marţi, că liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale, pe care îl va câştiga şi că „independentul Mircea Geoană este foarte dependent de PSD”, scrie Agerpres.

Parlamentarul a răspuns astfel într-o conferinţă de presă întrebat fiind dacă prezenţa unui „independent, Mircea Geoană”, în cursa pentru Cotroceni „deranjează” PNL.

„Este o campanie fără precedent, în care un număr de patru-cinci candidaţi sunt cotaţi de sondaje şi presă ca intrând în turul doi, diferenţa fiind la număr mic de procente. Noi avem convingerea că domnul preşedinte Nicolae Ciucă va intra în turul doi al alegerilor şi va câştiga alegerile prezidenţiale. Nu pot să-mi dau seama cine este independent acum; (Mircea Geoană, n.r.) este un independent foarte dependent de PSD. Probabil că încurcă PSD-ul, pentru că fieful, rădăcinile domniei sale sunt în Partidul Social Democrat. Nu poţi să fii preşedintele partidului o perioadă atât de îndelungată după care să renegi acest lucru. Nu cred că există independenţi în această campanie şi, aşa cum am spus, cred că preşedintele Ciucă va intra în turul doi şi va câştiga alegerile”, a detaliat Marilen Pirtea.

Preşedintele PNL Timişoara a prezentat, marţi, noi membri ai echipei sale, care nu au mai făcut parte din alte partide şi care sunt „profesionişti de notorietate” în domeniile în care activează.

„Aceşti noi membri vor lucra în cadrul comisiilor filialei PNL, sunt comisii pe administraţie, sănătate, educaţie, cercetare, transport, buget, finanţe, juridic şi fiecare dintre aceste comisii vor fi populate cu specialişti în domeniu. Părerile lor din experienţele personale şi din viziunile lor vor genera poziţii pentru politici publice la nivel local, la Primăria Timişoara, la nivel judeţean şi naţional. O mare parte dintre domniile lor se vor regăsi probabil şi în poziţii de decizie la nivelul administraţiei, în diverse zone în care au competenţe”, a explicat Marilen Pirtea.

Articolul Pirtea (PNL Timiş): Ciucă va intra în turul II al Prezidenţialelor şi va câştiga; Geoană, un independent foarte dependent de PSD apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks