Poliţia Capitalei şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează, miercuri, 114 percheziţii în IDM Basarab, la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, în cadrul unui dosar penal privind punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
‘În cauză se efectuează cercetări cu privire la comercializarea de mărfuri pirat în scopul distribuirii şi punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică ori similară’, informează Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.
Aproximativ 400 de poliţişti sunt în desfăşurarea acestor activităţi, pe raza Sectorului 1.
Bunurile identificate sunt ridicate, urmând a fi dispuse măsuri legale.
‘Întreaga acţiune a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române’, precizează un comunicat al IGPR.