Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat, marţi, că au dispus efectuarea urmăririi penale faţă primarul Sectorului 1 pentru cinci fapte de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al PJS1 transmis, marţi, AGERPRES, procurorii notează în ordonanţă că suspecta ar fi semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului ‘îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie ‘, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151 şi ca urmare a acestui act a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităţilor prestate în calitatea de manager de proiect.
De asemenea, anchetatorii precizează că suspecta ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-a majorat indemnizaţia de bază brută aferentă lunii aprilie 2022, cu suma de 3.744 lei, pentru timpul lucrat în luna aprilie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei şi ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-ar fi majorat indemnizaţia de bază brută aferentă lunii mai 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna mai 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.
Totodată, Parchetul arată că suspecta ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-a majorat indemnizaţia de bază brută aferentă lunii iunie 2022, cu suma de 3.744 lei, pentru timpul lucrat în luna iunie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.
Tot în acest caz, anchetatorii spun că suspecta ar fi semnat o dispoziţie prin care şi-a majorat indemnizaţia de bază brută aferentă lunii iulie 2022, cu suma de 5.616 lei, pentru timpul lucrat în luna iulie 2022 în cadrul echipei de management a proiectului cod MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151, dispunând totodată aducerea la îndeplinire a prevederilor dispoziţiei.
Dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de către Agenţia Naţională de Integritate, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.