Guvernul va prelungi plafonarea prețurilor la polițele RCA, cu încă trei luni, până la 30 iunie 2025, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, joi, la începutul ședinței de Guvern.
„Prelungim cu încă trei luni plafonarea prețurilor la polițele RCA, până la 30 iunie 2025, la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară. Vrem să prevenim atât dezechilibre în piață, cât și posibile creșteri de prețuri”, a afirmat premierul Ciolacu.
Se menţine practic măsura aplicată în februarie 2023, pentru a preveni eventuale dezechilibre în piaţă şi creşterea tarifelor la aceste poliţe.
În 2024, Executivul a permis, totuşi, asiguratorilor să majoreze cu 6,8% preţurile RCA, pentru a fi ajustate în raport cu rata inflaţiei.
Sursa: Știrile TVR
Articolul Plafonarea preţurilor RCA, prelungită până pe 30 iunie apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro