Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) susţine că va economisi peste 332 de milioane de euro, iar calitatea serviciului oferit bucureştenilor se va îmbunătăţi prin noul contract de delegare a gestiunii transportului public local de călători care urmează să fie semnat cu STB SA pentru 10 ani.
Potrivit unui comunicat al PMB transmis, vineri, AGERPRES, contractul va aduce scutirea la plata TVA pentru compensaţia acordată STB SA, astfel încât Primăria Capitalei va economisi anual peste 33,2 milioane de euro. Banii astfel economisiţi vor fi investiţi în infrastructura locală de transport, contribuind la dezvoltarea acesteia.
Contractul propus mai stipulează adaptarea rapidă a programului pentru o mai bună acoperire a cererii de transport, precum şi îmbunătăţirea mecanismelor de monitorizare a programului de circulaţie (timpii de plecare de la capete, de trecere în staţii, întârzieri etc.); dezvoltarea unei platforme publice online pentru petiţii şi reclamaţii; măsuri privind îmbunătăţirea salubrizării vehiculelor.
De asemenea, contractul are prevederi în scopul îmbunătăţirii accesului la serviciul public de transport al persoanelor cu dizabilităţi şi activităţii de control călători şi instruirii personalului specializat în acest domeniu şi în activitatea comercială.
Contractul mai stipulează integrarea tarifară pe zona Bucureşti-Ilfov, precum şi cea între transportul de suprafaţă şi metroul bucureştean.
Prin acest document, mai arată municipalitatea, se impun condiţii minime mai riguroase privind dotarea şi funcţionarea echipamentelor vehiculelor (iluminat, senzori termici, aer condiţionat, afişarea în salonul vehiculului a modalităţilor privind formularea de reclamaţii/petiţii), sunt stabilite condiţii superioare privind normele de poluare pentru vehiculele noi achiziţionate, se îmbunătăţesc instrumentele de control ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) asupra calităţii serviciului prestat de operatori şi managementului contractului.
Conform PMB, urmează să se introducă instrumente de eficientizare a activităţii operatorului şi obligativitatea de a investi 2% din profit. Contractul clarifică modul în care STB răspunde pentru nerespectarea obligaţiilor de serviciu.
‘Am reuşit să identificăm soluţiile legale pentru a fi scutiţi de TVA la plata compensaţiei, astfel că suma de 33 milioane de euro pe an, bani plătiţi de locuitorii Capitalei, va merge către investiţii. Se putea oricând identifica această soluţie, dar era nevoie de muncă, de înţelegerea profundă a mecanismelor legislative, iar acest lucru este posibil doar cu profesionişti, cu oameni foarte bine pregătiţi’, a spus Stelian Bujduveanu, viceprimar general al Capitalei.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti va discuta, în şedinţa din 19 iulie, un proiect de hotărâre privind avizarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport pe zece ani cu Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA, SC Serviciul Transport Voluntari SA (STV SA) şi Ecotrans STCM SRL, în arealul deservit de TPBI. Proiectul mai prevede avizarea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport pe un an, ca măsură de urgenţă, cu SC Regio Serv Transport SRL.