AcasăPoliticaPNL București a organizat evenimentul „A treia cale. Calea câștigătoare pentru Bucureștiul...

PNL București a organizat evenimentul „A treia cale. Calea câștigătoare pentru Bucureștiul Viitorului”/ Burduja: Nu avem nicio datorie față de Nicușor Dan

PNL București a organizat joi evenimentul „A treia cale. Calea câștigătoare pentru Bucureștiul Viitorului”. Agenda evenimentului a prevăzut o analiză a situației curente a administrației bucureștene, incluzând prezentarea rezultatelor extrase din sondajul online „Ce-ai făcut, Nicușor?” și stabilirea direcțiilor strategice pe care PNL București le va urma în acest an.

După aproape 8 ani irosiți ba în risipă, ba în blocaje, Capitala are nevoie de o viziune nouă, o viziune liberală de dezvoltare. Ne-am reunit nu atât pentru a constata problemele comunității, pentru că acestea sunt evidente pentru milioane de bucureșteni, ci pentru a gândi împreună soluțiile de care Bucureștiul Viitorului are nevoie. 

Bucureștenii s-au lămurit că nu poți administra orașul nici prin cumetriile și risipa din 2016-2020, nici prin blocajele și indiferența din 2020-2024. De aceea, Partidul Național Liberal este dator să ofere a treia cale, calea câștigătoare pentru Bucureștiul Viitorului. Vom prezenta în perioada următoare trei argumente principale: (1) ECHIPĂ de oameni potriviți la locul potrivit, profesioniști integri, experți în dezvoltare urbană; (2) un nou PLAN pentru București, o viziune integrată, curajoasă, pentru o metropolă europeană care privește spre viitor; (3) un COD de bune practici, pe baza experienței primarilor liberali care au livrat performanță pentru cetățeni”, a declarat președintele PNL București, Sebastian Burduja. 

Joi s-a împlinit un an de la solicitarea transmisă de PNL către primarul general. La decalog, Nicușor Dan a răspuns în ultima zi a termenului, după șase luni de zile, fără să explice lipsa rezultatelor.

„După încă șase luni “de grație”, este timpul să tragem linie. Iar evaluarea comisiilor de specialitate ale PNL București, a consilierilor generali și a echipei de conducere a filialei este fără echivoc: niciunul dintre cele zece puncte nu a fost îndeplinit de Nicușor Dan”, spune PNL București.

Mai mult, PNL București a lansat campania online „Ce-ai făcut, Nicușor?” Scopul a fost de a afla direct de la bucureșteni dacă Nicușor Dan ar merita un nou mandat de Primar General. În urma sondajului, cifrele vorbesc de la sine: au răspuns sondajului 26,039 de bucurești (răspunsuri unice), iar dintre aceștia 18.912 au votat că actualul edil, Nicușor Dan, NU merită un nou mandat, un procent de 72,6%. 

Cu prilejul evenimentului, PNL București a anunțat retragerea clară a sprijinului față de Nicușor Dan, propunere votată în unanimitate de filiala PNL București.

„În 2020, PNL a luat decizia corectă de a pune punct administrației Firea, inclusiv prin renunțarea la propunerea unui candidat propriu. Am constatat cu toții, după încă trei ani de ‘administrație degeaba’, că direcția și performanțele primarului Nicușor Dan nu corespund așteptărilor bucureștenilor. Suntem profund dezamăgiți. Am avut așteptări foarte mari. 

Am acționat în toți acești ani cu deschidere și bună-credință, am acordat tot sprijinul în Consiliul General, am răspuns la telefon de fiecare dată când a sunat Nicușor Dan. Reciproca nu a fost valabilă. PNL București nu are nicio datorie față de Nicușor Dan. Singura noastră datorie este față de bucureșteni și binele lor. Deci trebuie să le spunem adevărul, să ne asumăm deciziile și să le oferim o alternativă la tot ceea ce au avut până acum în Primăria Generală.  

Decizia de astăzi, retragerea sprijinului este un act de responsabilitate politică și un semnal că PNL București nu va tolera un primar neperformant, neimplicat și indiferent, fără rezultate pentru milioanele de bucureșteni care merită mai mult. În 2020, societatea civilă a pierdut un activist bun, dar Bucureștiul s-a ales cu un primar slab. Capitala are nevoie de soluții liberale de dezvoltare, acum mai mult ca oricând. Nu mai avem timp de pierdut degeaba”, a declarat președintele PNL București, Sebastian Burduja.

În perioada următoare, PNL București spune că își va prezenta viziunea proprie pentru Bucureștiul Viitorului, precum și candidații pentru primăria generală și sectoarele Capitalei. 

Articolul PNL București a organizat evenimentul „A treia cale. Calea câștigătoare pentru Bucureștiul Viitorului”/ Burduja: Nu avem nicio datorie față de Nicușor Dan apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks