PNL atrage atenţia ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, şi PSD că reducerea CAS cu 5% este o măsură pozitivă pentru toţi românii şi pentru economie, menţionând că reprezintă singura modalitate ‘corectă şi nediscriminatorie’ de creştere a tuturor veniturilor.
‘Reducerea CAS de la 25% la 20% înseamnă o creştere a salariului mediu cu 317 lei. Este singura modalitate corectă şi nediscriminatorie de creştere a veniturilor românilor, atât a celor care lucrează la stat, cât şi a celor din mediul privat. Măsura de reducere a contribuţiilor cu 5% ar avea impact pozitiv şi asupra unei părţi dintre pensionari care, începând din acest an, trebuie să achite contribuţia la sănătate. Mai mult, ministrul PSD de Finanţe se opune creşterii veniturilor românilor, în condiţiile în care preţurile la alimente, medicamente, combustibili, dar şi dobânzile cresc’, a transmis, vineri, PNL într-un comunicat.
Liberalii susţin că este discriminatoriu faptul că PSD se opune creşterii salariilor din mediul privat, în timp ce susţine doar creşterea salariilor bugetarilor.
‘Prin această măsură, reducerea contribuţiilor cu 5%, PNL urmăreşte creşterea veniturilor tuturor românilor. Este singura variantă prin care salariile tuturor angajaţilor, de la stat şi din privat, pot creşte. În ciuda dezinformărilor din spaţiul public, scăderea contribuţiilor creşte salariul net şi nu afectează pensia. Punctajul la pensii se calculează în funcţie de salariul brut, nu de valoarea contribuţiei. PNL subliniază că măsura de reducere a contribuţiilor cu 5% ar avea impact pozitiv şi asupra unei părţi dintre pensionari care începând din acest an trebuie să plătească CAS’, mai transmite PNL.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, vineri, la Bistriţa, că exclude ‘ferm’ posibilitatea reducerii CAS cu 5% şi că la nivelul Guvernului nu a avut loc o discuţie pe această temă, el adăugând că guvernanţii au responsabilitatea de a nu ‘păcăli’ oamenii şi de a nu crea politici publice ‘toxice’ pentru cetăţeni.
‘La nivel guvernamental, această discuţie nu a avut loc. Cred că oricine poate să deschidă o carte de aritmetică de clasa a doua poate vedea care este efectul, fără să ştie economie neapărat, dar poate vedea cât de toxic este acest efect. Nu trebuie să înşelăm oamenii, sunt şi alte măsuri de a creşte veniturile oamenilor şi ale angajaţilor’, a spus ministrul Câciu.