Compania de Investiţii şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public – Privat Sector 1 SA a plătit autorităţii locale o chirie cu 200% peste media pieţei, susţine PNL Sector 1, care adaugă că banii publici sunt risipiţi, neaducând niciun fel de plusvaloare.
‘În anul 2021, în timpul mandatului primarului Clotilde Armand şi al directorului general de la Compania de Investiţii a Sectorului 1 a cărui revocare s-a lăsat cu ameninţări de plângeri penale pentru PNL Sector 1, compania finanţată din bani publici a plătit o chirie cu 200% peste media pieţei. Cui a plătit această chirie? Primăriei Sectorului 1. Practic, banii publici s-au rulat între două entităţi, fără ca ei să genereze plusvaloare. Un exemplu de manual de ineficienţă şi risipă’, se arată într-un comunicat al PNL Sector 1 transmis, luni, AGERPRES.
Potrivit liberalilor, încă din primele zile de la schimbarea managementului companiei, au fost constatate o serie de nereguli şi deficienţe, care în majoritate trenează din 2019 şi 2020, din mandatul fostului primar al Sectorului 1, dar au fost perpetuate şi în actuala administraţie.
În 2019, precizează PNL Sector 1, numărul mediu de angajaţi ai companiei a fost 19, spaţiul închiriat – 1.621 mp, iar costul chiriei s-a ridicat la 1,58 milioane de lei fără TVA. În 2020, numărul mediu de angajaţi a fost de 37, spaţiul închiriat – 1.621 mp, iar costul chiriei – 2,01 milioane de lei fără TVA, în timp ce în 2021 au fost 61 de persoane angajate, spaţiul închiriat – 1029,8 mp, costul chiriei – 1,28 milioane de lei fără TVA.
Pe lângă aceste costuri, au mai fost făcute cheltuieli de amenajare a spaţiului de aproape 800.000 de lei în 2019 fără acordul proprietarilor de la acel moment, Administraţia Pieţelor), mai susţine PNL Sector 1.
‘Conform analizelor pieţei imobiliare, o chirie pentru spaţiile de birouri din Bucureşti, zona 2, cum este şi cazul Pieţei Mureş, este aproximativ 10 – 12 euro/mp la nivelul anului trecut. În plus, preţurile au scăzut cu circa 12 – 17% în funcţie de zonă la nivelul Capitalei, în principal din cauza pandemiei şi a lucratului de acasă. Compania de Investiţii nu doar că a plătit cu mult peste preţul pieţei, ci a şi ‘beneficiat’ de o creştere a costului cu chiria, în timp ce piaţa scădea’, indică sursa citată.
Potrivit PNL Sector 1, conducerea executivă a companiei a transmis Consiliului de administraţie un raport complet, în vederea identificării unei soluţii care să reducă semnificativ costurile cu chiria.
‘Compania de Investiţii are două proiecte mari şi late, reabilitările Teatrelor Excelsior – Masca şi Bălcescu, ambele demarate pe la mijlocul anului trecut şi în mare întârziere. Iar în Primărie avem doar blocaj administrativ, haos general şi lipsa de investiţii majore. Salutăm decizia noului management al companiei de a eficientiza aceste costuri şi sperăm ca situaţia să se tranşeze rapid. Este doar un prim exemplu al risipei şi incompetenţei acestei administraţii. Din fericire, cel puţin în cazul Companiei de Investiţii, lucrurile au intrat pe un făgaş normal, de competenţă şi transparenţă’, a declarat Sebastian Burduja, preşedinte PNL Sector 1.