PNL depune la Parlament un proiect de lege care prevede înfiinţarea a opt centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a persoanelor dependente de consumul de substanţe psihoactive, a anunţat, miercuri, liderul deputaţilor liberali, Gabriel Andronache.
„O nouă iniţiativă legislativă pe care grupul parlamentar PNL o va depune astăzi se referă la modificarea legii privind combaterea consumului şi traficului licit de droguri, iar demersul prevede înfiinţarea a opt centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a persoanelor care sunt dependente de consumul de substanţe psihoactive. Partidul Naţional Liberal a urmărit ca tot acest cadru legislativ să fie complet, atât în ceea ce priveşte pedepsele aplicate pentru traficanţii de droguri, cât şi chestiunea care ţine de recuperare a persoanelor dependente de consumul de substanţe psihoactive şi avem foarte multe exemple în sensul acesta”, a precizat Andronache, la Parlament.
El a spus că, prin acest nou de mers legislativ, trebuie înfiinţate la nivelul fiecărei regiuni câte un centru pentru a reuşi recuperarea celor care sunt dependenţi de consumul de substanţe psihoactive.
„Aceste centre ar urma să fie finanţate de la bugetul de stat, prin Agenţia Naţională Antidrog, cât şi prin contribuţii ale consiliilor judeţene şi vor funcţiona în subordinea Agenţiei Naţionale Antidrog. Suntem siguri că lipseşte din tot ansamblul instituţional o un astfel de demers legislativ şi credem noi că odată cu adoptarea reglementării statul va putea să înfiinţeze şi să aibă la dispoziţie aceste centre pentru consumatorii de droguri”, a adăugat liderul deputaţilor liberali.
Andronache a mai spus că, odată ce vor fi înfiinţate, aceste centre vor trebui dotate la standardele internaţionale.
„Noi am constatat, în urma dezbaterilor repetate în grupul parlamentar PNL – am avut cred că patru săptămâni la rând dezbateri pe această chestiune a combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri – că nu am obţinut un răspuns de ce statul, până în prezent, nu a înfiinţat astfel de centre. Este, în mod evident, o lipsă a sistemului de sănătate din România, de asemenea, o lipsă a sistemului public, în general. Nu este admisibil să constaţi că în societate există o asemenea problemă şi să nu ai centre de recuperare la dispoziţie. De aceea, intervenim legislativ prin această propunere legislativă”, a mai spus Gabriel Andronache
Potrivit lui Andronache, centrele vor fi înfiinţate fie în clădiri existente, fie în clădiri care vor fi construite.
„Este o şansă pentru Agenţia Naţională Antidrog să dovedească faptul că este o instituţie utilă. Eu trag nădejde că, în urma dezbaterilor publice care au avut loc în ultima vreme, colegii de la agenţie au înţeles că menirea lor este nu doar de a face seminarii şi simpozioane, ci de a interveni în mod ferm, clar pentru a susţine activitatea statului de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri şi, totodată, de a se implica în recuperarea dependenţilor de consumul de substanţe psihoactive. Au şi avut demersuri în sensul acesta, dar considerăm noi că, fie nu au fost comunicate suficient, fie, în mod evident, ar trebui să îşi dezvolte activitatea”, a mai spus Andronache.
Deputatul PNL Ioan Cupşa a precizat că acest domeniu este în preocuparea liberalilor de mai mulţi ani şi nu este „doar o urmare a emoţiei provocate de tragedia de de la 2 Mai”.
„Ceea ce am propus noi astăzi se bazează pe un principiu care spune că dependentul, consumatorul dependent de droguri este un cetăţean în nevoie şi acesta este motivul pentru care intervenim şi cu astfel de măsuri. Intervenţia noastră trebuie să fie una completă. Traficul şi consumul de droguri ca fenomen social este unul complex”, a adăugat Cupşa.
Acesta a susţinut că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) „şi-a atins limitele”.
„ANA, respectiv această autoritate naţională de luptă antidrog şi-a atins limitele. Este evident că avem nevoie de o altă autoritate. Şi eu am propus înfiinţarea unui astfel de autorităţi naţionale în subordinea directă a prim-ministrului”, a adăugat Cupşa, menţionând că premierul are greutatea necesară pentru a coordona toate aceste demersuri.AGERPRES
Articolul PNL depune la Parlament un proiect de lege care prevede înfiinţarea a opt centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a persoanelor dependente de droguri apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro